sâmbătă, 14 iulie 2012

Sa luptam pentru apararea statului de drept

Recent, presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, a avertizat dur pe premierul Victor Ponta in legatura cu abuzurile pe care guvernul sau le-a facut asupra statului de drept, cerandu-i urgent anularea lor, cum ar fi: sa nu mai aiba ministri si parlamentari incompatibili; sa nu mai dea ordonante de urgenta, decat atunci cand urgenta se impune in mod obiectiv si nu in domenii de maxima sensibilitate; sa respecte deciziile Curtii Constitutionale; sa respecte Justitia; sa aleaga transparent pe procurorii sefi. Domnul Ponta refuza sa inteleaga sau se face ca nu intelege faptul ca datorita abuzurilor pe care le-a comis pana in prezent, exista multa suspiciune atat in tara, dar si la Bruxelles. Acest guvern, in numai doua luni de guvernare, a reusit sa ne dea inapoi cu cel putin zece ani. Crin Antonescu, ca presedinte interimar, in apararea colegului sau Victor Ponta, a reluat si el atacuri jignitoare la adresa oficialilor europeni. El spune "vreau sa fie limpede ca presedintele Romaniei, deplin sau interimar, nu primeste ordine de la nimeni". El nu reuseste sa inteleaga faptul ca atunci cand Romania a aderat la UE ne-am asumat niste obligatii pe care ne-am angajat sa le respectam. Cand nu respecti aceste obligatii, Grupul acesta de state selecte, care se cheama UE, te poate da afara. Cred ca tot romanul stie ca in momentul aderarii Romaniei la UE, am acceptat o anumita cedare de suveranitate, care da dreptul oficialilor europeni sa intervina atunci cand guvernul incalca drepturile cetateanului. Cei doi crai de la Rasarit, Ponta si Antonescu, nu vor sa inteleaga acest lucru si nu vor sa traiasca intr-o tara membra a UE in care valorile si principiile sunt indiscutabile. Antonescu si cu Ponta au adus Romania intr-o stare de razboi cu Uniunea Europeana; pentru ei opinia poporului nu conteaza. Acesti pucisti intr-un timp record au reusit sa decapiteze conducerile unor institutii cheie din Romania ca sa-si puna oamenii lor cu conceptii din anii '90, prin cumpararea voturilor unor deputati si senatori de joasa tinuta. Acesti pucisti pot fi acuzati de inalta tradare de tara, tocmai de aceea se lupta din rasputeri sa castige Referendumul prin smecherii, nu prin mijloace corecte, eliminand din viata politica pe aparatorii statului de drept. Ei vor sa introduca in tara haos, unde hotii si banditii sa se simta ca la ei acasa. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu