marți, 31 iulie 2012

Dictatura burgheziei proletare a fost instalata si la noi

Este incredibil si regretabil ceea ce se intampla in prezent la noi in tara. Cinicul domn Ponta isi permite cu aroganta sa sfideze Constitutia, legile, sa discrediteze fara nicio jena Justitia, si sa se comporte fara scrupule, exact ca un dictator. Toate aceste abuzuri sunt facute sub umbrela Parlamentului, care fie vorba intre noi, este format dintr-o majoritate indoielnica, atat din punct de vedere moral, dar si din punct de vedere al legalitatii (in jur de douzeci de senatori si deputati sunt cu dosare penale, acestia voteaza nestingheriti legi pentru romani). Este foarte trist ca Victor Ponta, un tanar cu pretentii de doctor in drept, care se dovedeste a fi si plagiator, sa aiba un astfel de comportament. Daca personajele marelui dramaturg Ion Luca Caragiale erau comice si lumea se amuza de ele, acum lumea se inspaimanta de unii lideri politici actuali. Reprezentantii burgheziei proletare care in prezent ne conduc destinele, in loc sa faca ceva util pentru aceasta tara, sa atenueze efectele crizei mondiale, ei mistifica adevarul prin forta, intimidare si minciuna, ridicand aceste principii la rang de politica de partid si de stat, care in final se cheama Dictatura burgheziei proletare. Lenin spunea candva: "Fereasca Dumnezeu de dictatura burgheziei proletare, cea care se imbogateste fara limite pe seama celor multi si neputinciosi". Aceasta clasa politica uita de unde a plecat si, pentru a-si mentine privilegiile obtinute pe cai necinstite, sunt capabili de orice. Ne-am plans pana acum de fostul premier Boc si presedintele suspendat pe nedrept, Traian Basescu, care au incercat sa instaureze "Dictatura Legii" si nu au reusit. Acum uselistii ne creeaza o surpriza, instaland Dictatura burgheziei proletare, iar unii dintre noi chiar o accepta. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu