marți, 30 decembrie 2014

30 decembrie 1947, zi de doliu pentru Romania

In anul fatidic 1944, trupele sovietice au patruns pe teritoriul Romaniei si practic am fost ocupati de "Glorioasa armata sovietica". O parte din armata romana, spre regretul nostru, s-a alaturat trupelor sovietice, iar o mare parte a refuzat sa se alature, luand drumul refugiului in munti, unde a luptat cu eroism mai multi ani impotriva comunismului pe care sovieticii il instalasera definitiv in Romania. S-a inceput procesul de sovietizare si in Romania, care era inca regala, proces care a cuprins mai multe etape: au fost instalati in toate institutiile statului roman consilieri sovietici care conduceau si controlau totul, s-au infiintat Sovromurile, intreprinderi care produceau diverse bunuri si care luau drumul spre Moscova 24/24 de ore pe zi, s-au desfiintat partidele istorice care au jucat un mare rol in faurirea statului roman  modern, s-au confiscat marile proprietati funciare, a avut loc stabilizarea monetara si nationalizarea bancilor si a principalelor mijloace de productie industriale, comunizarea armatei si in sfarsit inlaturarea Monarhiei. Tot in aceasta perioada s-au organizat alegeri care au fost fraudate de asa zisii comunisti adusi de la Moscova. Cursul evenimentelor s-a indreptat cu pasi repezi spre alungarea cat mai rapida a regelui Mihai din tara. In noiembrie 1947, Regele Mihai a plecat in Marea Britanie, unde a fost invitat sa participe la casatoria printesei Elisabeta, fiica Regelui George al 6-lea. Consilierii rusi si conducatorii comunisti au crezut ca Regele Mihai nu se va mai inapoia in tara, dar au dat gres. Regele Mihai s-a intors in Romania si, mai mult decat atat, Domnia sa la nunta Printesei Elisabeta a cunoscut pe Printesa Ana de Burbon-Parma, pe care a cerut-o in casatorie. La 30 decembrie 1947, consilierii rusi, impreuna cu conducatorii comunisti romani au hotarat sa inlature Monarhia din Romania. Liniile telefonice ale Palatului Regal au fost taiate, Garda Palatului Regal a fost inlocuita, iar ofiterii care s-au opus au fost areatati. Asa se scrie istoria, care uneori a fost nedreapta pentru noi romanii. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 28 decembrie 2014

Tandemul Iohannis - Kovesi in combaterea flagelului Coruptiei

Spre deosebire de vecinii nostri bulgari si maghiari care faceau si ei parte din Comunitatea Lagarului Socialist, noi romanii traiam in acea perioada mult mai rau decat ei. Numai in Romania, mancarea, caldura si lumina erau rationalizate, iar libertatea de a vorbi era si ea limitata la 0. Ne-am rasculat impotriva unui dictator care se considera "Dumnezeul romanilor"si am invins. Dupa aceasta mare izbanda, cu totii am crezut ca Romania va deveni o tara a adevarului si dreptatii, in care cetateanul de rand sa beneficieze de un trai decent. Nu a fost sa fie asa, lucrurile au luat o intorsatura inversa. Astfel, dupa  un sfert de secol de libertate si democratie, in prezent ne confruntam cu probleme mult mai grave decat cele din trecut. Recent, s-a efectuat un sondaj prin care romanii au fost intrebati care sunt cele mai credibile institutii ale statului. Pe primele 2 locuri au iesit Pompierii si Directia Nationala Anticoruptie, iar pe ultimele 2 locuri au iesit Parlamentul si Guvernul Romaniei. Fiind intrebati pe strada oamenii de rand de ce au atata incredere in Pompieri si DNA, majoritatea dintre acestia au dat un raspuns categoric: Pompierii ne apara de foc, iar DNA ne apara de politicienii corupti, care au devenit majoritari, nu numai in Parlament, dar si in Guvern. Coruptia din Romania a fost comentata si de Postul american de radio NPR, prin care arata ca aceasta racila a societatii romanesti a facut din Romania una dintre cele mai sarace tari din Europa. Pentru a combate acest fenomen, noul presedinte al Romaniei, Klaus Iohannis va face tandem cu sefa DNA, Codruta Kovesi. Acest magistrat a declarat reporterilor americani ca institutia DNA pe care o conduce a trimis in judecata pana in prezent 890 de inculpati in acte de coruptie, printre care ministri, parlamentari, pe sefa DIICOT, cat si pe fratele fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu. Tot la DNA mai sunt investigati inca 9 fosti membri ai Guvernului, care vizeaza vanzarea unor licente de Software catre scoli romanesti. Acest flagel al Coruptiei este adanc inradacinat in mentalitatea romaneasca. De aceea noul presedinte al Romaniei, Klaus Iohannis, si-a asumat in scris 10 masuri privind eradicarea Coruptiei din Romania. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Ingrijorari privind explozia demografica de pe Terra

Explozia demografica pe Terra s-a manifestat pentru prima data in Europa secolului al 19-lea, in perioada cand populatia s-a inmultit foarte mult datorita, in primul rand, progresului in domeniul ocrotirii sanatatii, ridicarii nivelului de trai, a dezvoltarii economice, precum si datorita combaterii mai eficiente a unor boli epidemice. Dupa Al 2-lea Razboi Mondial populatia la nivel planetar s-a dublat, cea mai mare crestere producandu-se in China, India, Indonezia, precum si in alte tari in curs de dezvoltare. In decursul istoriei au existat si unii pesimisti care au sustinut ca sporirea populatiei pe Glob va duce mai mult ca sigur la acea criza privind apa potabila, hrana si energia, solicitand limitarea nasterilor si aplicarea teoriei pastorului anglican, Thomas Robert Malthus, care considera in anul 1798 ca saracia populatiei Angliei se datora cresterii populatiei mai mult decat cresterea mijloacelor de intretinere. Dupa teoria lui, populatia creste in progresie geometrica, iar mijloacele de intretinere cresc in progresie aritmetica. Malthus propunea in acea perioada reducerea ritmului cresterii populatiei prin foamete, razboaie si maladii. A aparut ulterior o alta teorie numita Neomalthusismul, care propunea limitarea nasterilor prin anticonceptionale, promovand avortul si chiar eutanasierea. Cercetatorii de la New Scientist sustin teoria lui Malthus si vorbesc de beneficiile scaderii populatiei. Referindu-se la Japonia, se scot in evidenta laturile pozitive ale acestui fenomen de scadere a populatiei. Astfel, datorita numarului mic de copii, Japonia in prezent cheltuieste mai putini bani pentru educatie. La fel se intampla si cu sistemul de sanatate, unde cheltuielile au scazut si ele foarte mult. De asemenea, venitul national a crescut si el in aceasta tara, depasindu-l chiar si pe cel din SUA. Pentru  japonezi, mai putini locuitori ar insemna pentru viitor mai multe spatii de locuit, mai mult teren arabil si o mai ridicata calitate a vietii. Japonia nu este singura tara a carei populatie scade rapid. In aceasta situatie se afla si Romania, Rusia si Ungaria. Cauzele scaderei demografice la noi se datoresc cresterii mortalitatii infantile, reducerii sporului natural, scaderii numarului de casatorii, cresterea divorturilor si migratia intensa a populatiei tinere. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 21 decembrie 2014

Extremistii maghiari continua sa actioneze impotriva unor principii din UE

Vineri 19 decembrie 2014 a vut loc inca o actiune  jignitoare la adresa Romaniei, pusa la cale de extremistii maghiari. Astfel, peste 5000 de persoane ultra nationaliste, cu steaguri unguresti, au manifestat in fata Prefecturii judetului Covasna, protestand fata de o amenda primita de Partidul Civic Maghiar, partid ultra nationalist, care nu de mult a arborat fara aprobarea autoritatilor romane drapelul Ungariei si a intonat imnul acestei tari pe strazile orasului Sfantu Gheorghe. Asemenea actiuni ale extremistilor maghiari indreptate impotriva romanilor continua sa se amplifice, iar guvernantii nostri nu stiu de ce tac. Recent, la Campionatul International de Handbal Feminin de la Debretin, echipa Romaniei a fost  huiduita, iar cand s-a intonat imnul Romaniei, extremistii maghiari de pe acest stadion s-au intors cu spatele, adresand cuvinte jignitoare la adresa handbalistelor noastre, numindu-le "Tiganci",  fara sa aminteasca faptul ca in Ungaria traiesc mai multi rromi decat in Romania, multi dintre ei fiind blonzi. Tot acesti extremisti care au participat in numar mare anul acesta la meciul de fotbal dintre Romania si Ungaria, pe Stadionul National din Bucuresti, au creat dezordine si scandaluri la care Politia romana cu greu a putut face fata. Nu de mult, am vizionat la TV1 o emisiune in limba maghiara in care o asa zisa scriitoare de nationalitate maghiara afirma in legatura cu Comunismul, ca aceasta societate pentru unguri a fost "O floare la ureche", uitand de trupele sovietice care in anul 1956 au patruns cu tancurile in Budapesta, ucigand multi oameni nevinovati. Dupa afirmatiile acesteia, nu Comunismul a fost  problema principala a maghiarilor, ci Tratatul de la Trianon, cel care "A lovit grav in maghiarime, luindu-le teritorii pe nedrept". Din discutiile pe care Domnia sa le-a purtat cu reporterul a rezultat clar ca doreste si ea modificarea granitelor si refacerea "Ungariei Mari", asa cum au procedat si rusii in Ucraina. Ultra nationalisti sunt peste tot in lume, inclusiv la noi in Romania, dar acestia nu prea pot sa se dezlantuie atat de mult ca in Ungaria. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 18 decembrie 2014

Cred ca PSD se indreapta din rau in mai rau, daca nu se va reforma urgent

Respingerea de catre Curtea Constitutionala a Romaniei a Ordonantei de urgenta Nr. 45/2014 a Guvernului Ponta, prin care s-a permis alesilor locali, timp de 45 de zile, pe perioada Campaniei prezidentiale, sa migreze de la un partid la altul, fara sa-si piarda mandatele, a creat o situatie fara precedent din care este imposibil de iesit. In cele 45 de zile cat a fost in vigoare aceasta Ordonanta (2 septembrie - 16 octombrie), au trecut din Opozitie in tabara Puterii peste 300 de alesi locali. Cel mai mare beneficiar de aceasta ordonanta nu a fost altul decat PSD-ul, cel care a reusit sa racoleze ilegal 260 de primari si consilieri locali. A mai beneficiat si anexa pesedistilor, care nu este alta decat UNPR, un partid fara identitate, precum si un alt partid-fantoma, inca neinregistrat, al lui Calin Popescu Tariceanu. Aceasta hotarare de urgenta data de guvernul Ponta in preajma Alegerilor Prezidentiale a scandalizat nu numai opinia publica din Romania, dar si ambasadele tarilor din UE, precum si Ambasada SUA la Bucuresti, care a si protestat. Aceasta Ordonanta de urgenta nu-si putea produce efectele daca Avocatul Poporului, in persoana domnului Victor Ciorbea, isi facea datoria si sesiza Curtea Constitutionala despre neconstitutionalitatea acestui act normativ. Deci, de la inceput se stia faptul ca aceasta ordonanta de urgenta a fost initiata de Guvernul Ponta cu scopul vadit de a frauda Alegerile Prezidentiale si prin aceasta de a acapara toata Puterea politica in Romania, dorind ca PSD sa devina Partidul-Stat. Nu intamplator, marele filozof Gabriel Liiceanu a dat un semnal de alarma romanilor, spunand in disperare: "Fie-va mila de noi, domnule Ponta! Nu faceti sa vina napasta peste Romania, ajungand dumnevoastra presedinte al ei". Dumnezeu i-a ascultat ruga marelui om de cultura si astazi, cu sprijinul Diasporei, avem un presedinte in persoana domnului Klaus Iohannis. Romanii spera ca acesta ne va salva tara de acea Mafie a politicienilor corupti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 14 decembrie 2014

"La multi ani cu sanatate" unuia dintre cei mai mari actori ai Romaniei, Radu Beligan

Astazi romanii sarbatoresc ziua de nastere al marelui actor, Radu Beligan, cel care a implinit venerabila varsta  de 96 de ani. Acest "monstru sacru" s-a nascut la 14 decembrie 1918 in Galbeni (Filipesti), judetul Bacau. Radu Beligan, pe linie materna, este grec la origine, iar pe linie paterna este urmasul unuia dintre fratii lui Ion Creanga. In anul 1918, cand s-a nascut marele actor, a fost realizat si actul Marii Uniri, atunci cand s-a creat Romania Mare. In  toata aceasta perioada, marele actor Radu Beligan a desfasurat o ampla activitate, atat in teatru cat si in cinematografie, televiziune si radio. Radu Beligan este in prezent si membru de onoare al Academiei Romane. La ora actuala, Radu Beligan este cel mai longegiv actor care inca mai joaca pe scena de teatru, interpretand roluri celebre ale literaturii romane, dar si ale literaturii universale. Radu Beligan a fost unul dintre discipolii actritei Lucia Sturza Bulandra si a scriitorului Eugen Ionesco. A jucat si inca mai joaca roluri celebre alaturi de mari actori din tara si strainatate, fiind pe scena si la varsta de 96 de ani. Dintre numeroasele piese de teatru in care a jucat marele actor, mi-a ramas in minte piesele de teatru "Take, Ianke si Cadar"de Victor Ion Popa, Richard al 3-lea de William Shakespeare, Badaranii de Carlo Goldoni, Steaua fara nume de Mihail Sebastian, O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale, unde Radu Beligan s-a depasit pe el insusi. Radu Beligan, in afara de actor, a mai desfasurat si activitati administrative. Astfel, in perioada anilor 1961-1969 a indeplinit functia de director al Teatrului de Comedie din Bucuresti, iar din anul 1969 si pana in anul 1990 a fost directorul celui mai important teatru din Romania, Teatrul National Bucuresti. Inca odata maestre:"La multi ani cu sanatate/Sa va dea Domnul tot ce doriti/Zile senine si fericire/La multi ani, sa traiti!". Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Eugen Alimanescu, unul dintre cei mai controversati politisti din perioada comunismului

Sa nu-si inchipuie cineva ca in Romania, infractionalitatea a aparut asa din senin, si ca in trecut nu au fost probleme legate de indivizi certati cu legea care au savarsit crime oribile pentru care organele de politie au actionat intens incercand anihilarea lor. Ca si acum, in perioada de dupa razboi, Coruptia luase o mare amploare. Atunci existau bande inarmate de raufacatori care erau bine organizate si care reuseau sa scape din inchisoare infractori inraiti, in schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri. Cu ajutorul avocatilor, judecatorilor, procurorilor, medicilor si politistilor, acesti indvizi reuseau sa nu fie condamnati si ca atare ramaneau in libertate, savarsind in continuare infractiuni. In aceste conditii a ajuns la conducerea Politiei Capitalei controversatul politist Eugen Alimanescu, cel care jongleaza intre doua imagini. Prima a fost cea a justitiarului crud, dar drept, iar cea de-a doua imagine a fost cea a unui politist corupt si criminal, sadic si fara remuscari. El a fost numit comisar sef, ocupandu-se cu combaterea bandelor inarmate de infractori. Echipa "Fulger" pe care o conducea avea ca scop starpirea banditilor si borfasilor din Capitala si Provincie. Acestia erau executati in momentul retinerii lor, sub pretextul fals ca s-au opus arestarii. La fel proceda si in cazul reconstituirilor, fiind impuscati tot sub pretextul fals, ca a incercat sa fuga de sub excorta. Eugen Alimanescu mai lua detinuti si din Penitenciarul Vacaresti, pe care apoi ii impusca, invocand diverse pretexte tot false. Aceasta era metoda lui principala de a scapa Capitala de infractori. Tehnicile de interogare ale lui Alimanescu erau si ele dintre cele mai bestiale, folosind din plin tortura. A executat fara retinere si detinuti politici sau fosti membri ai gruparilor de rezistenta anticomunista. Ce mai putem sti despre acest Eugen Alimanescu? El s-a nascut la data de 26 iulie 1916 in Slatina. A avut ca studii 4 clase primare, plus 3 ani de studii la scoala normala "Preda Buzescu" tot din Slatina. A fost trimis pe frontul de Est in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial, fiind decorat cu "Virtutea militara", clasa a 3-a. Dupa eliberare, s-a angajat in Politie unde a lucrat pana in anul 1951, cand a fost condamnat pentru abuzurile si crimele facute. Sfarsitul lui este de asemenea controversat, necunoscandu-se clar conditiile in care a murit, avand act de deces datat din 1958. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 10 decembrie 2014

Avertisment privind cresterea riscului declansarii unui razboi nuclear

In prezent, omenirea se confrunta din nou cu fenomene de criza, cu instabilitati la nivel regional, cu proliferarea armelor de distrugere in masa, cu amploarea terorismului, cu dezvoltarea comertului ilicit cu munitii si materiale radioactive. Toate aceste fenomene se produc zilnic sub privirele noastre, iar oamenii politici nu iau in serios aceasta situatie. Nu intamplator recent, peste 120 de personalitati din  intreaga lume s-au unit la Viena unde au dat un semnal de alarma. Acolo s-a discutat aprins despre rezolvarea conflictelor militare tot mai numeroase, precum si impactul acestora asupra dezvoltarii omenirii. Conform publicatiei The Independent, la aceasta intalnire s-a  pus accent pe aplanarea tensiunilor dintre state, si in mod deosebit dntre statele ce detin armament nuclear. Recent, in publicatia rusa "Pravda" a aparut un articol intitulat: "Rusia pregateste o surpriza nucleara pentru NATO", un articol pe care daca il citesti, iti creaza fiori. Din continutul acestui articol rezulta ca marile puteri ale lumii au reluat cursa inarmarilor nucleare, construind intens armament de distrugere in masa. Cursa inarmarilor a inceput, iar omenirea se afla in prezent pe picior de razboi. Dupa perioada "Razboiului rece", in ultimii 25 de ani, intr-adevar, in lume au aparut multe conflicte militare, cel mai recent fiind cel produs in Ucraina, unde zilnic mor oameni nevinovati. Mai sunt inca conflicte inghetate, care si acestea sunt cu un mare potential de a reizbucni, in Transnistria, Georgia, Cecenia etc. Oamenii politici care ne conduc destinele trebuie sa faca totul pentru a rezolva toate aceste conflicte pe cale pasnica. Omenirea nu are de ales decat pacea. Razboiul trebuie eliminat definitiv. Omenirea trebuie sa fie in siguranta si nu trebuie sa accepte razboiul, care in aceste conditii se poate transforma in unul nuclear. Nu trebuie sa uitam faptul ca istoria ultimului razboi mondial a lasat urme adanci in constiinta omenirii, atunci cand in anul 1945 a fost creata prima bomba nucleara. Tot atunci, alte doua bombe atomice au fost folosite asupra Japoniei. Prima bomba a fost lansata asupra orasului Hirosima, la 6 august 1945, iar cea de a doua a fost lansata la Nagasaki la 9 august 1945. Aceste bombe au omorat in cateva secunde zeci de mii de oameni. O alta parte dintre victime  au murit de boala iradierii, iar multi dintre supravetuitori au orbit. Omenirea trebuie sa invete din lectia istoriei, iar aceste tragedii sa nu sa se mai repete niciodata. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 7 decembrie 2014

Astazi comemoram atacul miselesc de la Pearl Harbor

Astazi se implinesc 73 de ani de cand Japonia a atacat prin surprindere, fara sa-i declare razboi SUA, tara care nu era implicata in Cel de-al Doilea Razboi Mondial, fiind o tara neutra la acea data. Atacul a inceput in dimineata zilei de 7 decembrie 1941, cand Marina Imperiala Japoneza a atacat prin surprindere Baza navala de la Pearl Harbor din Hawai. Datorita acestui atac, SUA au fost nevoite sa intre si ele in acest razboi blestemat, unde au murit milioane de oameni. Planul de atac pentru Pearl Harbor a fost initiat la inceputul anului 1941 de catre amiralul Yamamoto, comandantul de atunci al flotei militare japoneze. Pe data de 5 noiembrie 1941, planul respectiv a primit aprobare si din partea Imparatului japonez Hirohito. Cele 5 submarine japoneze s-au apropiat la 19 km de gura golfului Pearl Harbor de unde, la 7 decembrie 1941, ora unu noaptea, au lansat mini-submarinele. Aceasta operatiune s-a desfasurat in doua valuri de atac. La primul val de atac au participat 180 de avioane si a fost lansat de la nord de insula Oanu. Al doilea val de atac a avut loc la Bellows Field, unde au actionat 171 de avioane. Armata americana din Pearl Harbor, la acea data, a fost prinsa pe picior gresit, fiind complet nepregatita de razboi. Astfel, depozitele cu munitie erau incuiate, avioanele erau parcate aripa langa aripa in aer liber, iar tunurile erau neechipate cu tehnica de lupta. In acest atac declansat prin surprindere de armata japoneza, pierderile armatei americane au fost foarte mari. Astfel, au fost scufundate 4 cuirasate, 3 crucisatoare, 3 distrugatoare, un puitor de mine si 188 de avioane care au fost distruse. In urma acestor lupte au murit 2404 de soldati americani si alti 1282 au fost raniti. In schimb, pierderile suferite de armata japoneza au fost mult mai mici: 29 de avioane doborate, 4 mini-submarine scufundate si 65 de soldati japonezi ucisi ori raniti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Conflictul dintre Moscova si Occident continua sa se amplifice

Recent, presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a tinut un discurs cu privire la starea natiunii, criticand aspru atat Uniunea Europeana cat si SUA, acuzandu-le ca incearca sa "rupa Rusia", la fel cum s-a rupt Iugoslavia in anii 90, dar spune el, "sigur ca vor esua, asa cum a esuat si Hitler". Vladimir Putin mai sustine ca in Ucraina a fost o lovitura de stat si ca pozitia Rusiei de a interveni militar in acest stat a fost una corecta. Dupa el, anexarea Crimeei a fost un act istoric major, iar acum populatiile din Sud-Estul Ucrainei lupta si ele sa se elibereze de Kiev si sa se alature Rusiei. El cere tuturor rusilor sa se modernizeze si fara Occident si fara americani, sa inlocuiasca importurile din Occident cu produse din interiorul tarii lor. Barack Obama, presedintele SUA, critica  insa viziunea "nationalista si inapoiata" a lui Vladimir Putin care a izolat Rusia pe plan international. Noul presedinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, impreuna cu presedintele SUA, au convenit sa faca din nou inca un apel la conducerea Rusiei pentru a se retrage cat mai urgent din Estul Ucrainei si sa lase pe ucrainieni sa-si rezolve singuri acest conflict. In prezent Uniunea Europeana si SUA conlucreaza strans pe linia aplicarii de noi sanctiuni Rusiei, dar si pe linia acordarii de ajutoare pentru guvernul de la Kiev. Moscova insa nu doreste sa conlucreze cu Occidentul in aplanarea acestui conflict sangeros, unde zilnic mor zeci de oameni nevinovati. Moscova, din contra, anunta exercitii militare de proportii pentru anul care se apropie, 2015. Judy Dempsey, de la Carnegie Europe, scrie ca R. Moldova este urmatorul camp de lupta  pentru Rusia. Intre cele doua mari puteri ale lumii, respectiv intre Rusia si Occident, tratativele privind rezolvarea pasnica a conflictului din Ucraina s-au transformat pur si simplu intr-un "dialog al surzilor", un dialog absurd si neproductiv. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 2 decembrie 2014

"Tot ce-i romanesc nu piere", un cantec ce continua sa aline sufletele romanilor

Ieri, de ziua marii sarbatori a tuturor romanilor, 1 Decembrie, am vizionat grandioasa parada militara din Bucuresti, la care au participat nu numai militari romani cu tehnica moderna de lupta, dar si forte NATO, din SUA, Franta, Polonia, Turcia, precum si soldati din R. Moldova, stat care se apropie cu pasi repezi tot mai mult spre noi. Dintre toate cantecele pe care le-am auzit cu acest prilej, cel mai mult  am fost impresionat de cantecul "Tot ce-i romanesc nu piere", melodie cantata candva de Jean Moscopol. Despre autorul acestei melodii, foarte putina lume stie cine a fost el. Jean Moscopol s-a nascut la 26 februarie 1903 in Braila, din parinti greci. Mama sa era din Constanta, iar tatal sau din Mesimvaria, care ulterior s-a stabilit in Braila. Inca din perioada copilariei a fost atras de muzica. A urmat liceul la Galati, inscriindu-se apoi la Universitatea tehnica din Bucuresti. Ocazional canta si prin diverse restaurante. A ajuns la Berlin unde s-a inscris la Conservator. In 1924 a venit in Bucuresti unde s-a inscris la Facultatea de aeronautica. In acelasi timp, si-a creat o mica orchestra, cu care canta la diverse manifestari. In anul 1929 a cantat la renumitul Bar "Zissu" din Capitala, unde s-a bucurat de mult succes. Tot in aceasta perioada a inceput sa inregistreze primele discuri cu melodiile sale de succes. In scurt timp ajunge foarte popular, castigand faima prin cantecele sale. Adevarata lui cariera muzicala se produce atunci cand ajunge la Viena, unde isi inregistreaza mai multe melodii, care raman nemuritoare pana in prezent, printre care si melodia"Tot ce-i romanesc nu piere". Dupa sfarsitul razboiului, in 1945, se afla in Romania, unde s-a impotrivit regimului comunist. A compus melodii si cuplete antiregim, indemnand romanii sa nu-si piarda speranta. A scapat ca prin minune nearestat. In anul 1947, fiind ajutat de Elvira Popescu, a ajuns in Franta, apoi in Germania, unde a fost colaborator al postului de radio "Europa Libera". In cele din urma Jean Moscopol ajunge la New York unde se stabileste, pana la varsta de 77 de ani, cand a decedat. Artistul nu a fost casatorit niciodata. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 28 noiembrie 2014

Moscova intensifica lupta pentru subjugarea din nou a Republicii Moldova

Duminica 30 noiembrie a.c., basarabenii nostri se vor prezenta la vot pentru a-si alege Parlamentul tarii. Rezultatul acestui scrutin va fi imprevizibil, care poate defini in bine sau in rau viitorul acestei tari. Dupa cum stim cu totii, lupta aceasta crancena se da de mai mult timp intre doua forte diametral opuse: fortele pro-ruse, sustinute intens de Moscova, atat financiar dar si logistic si fortele pro-europene. Pro-rusii continua intens sa se pregateasca pentru a castiga aceste alegeri. Astfel, panourile electorale supradimensionate, reprezentand pe prorusul Igor Dodon, impreuna cu Vladimir Putin, au impanzit de mai mult timp nu numai Chisinaul, dar si intreaga tara. Din sondajele facute pana in prezent, rezulta ca nici o formatiune politica nu va reusi sa formeze singura un guvern. Moscova, pentru a castiga aceasta mare batalie, aceea de a atrage in sfera sa de influienta si R. Moldova, procedeaza la fel cum a procedat si in Ucraina, adica daca prorusii nu castiga alegerile de duminica, ei vor sa declanseze si in aceasta tara un razboi civil. Kremlinul se foloseste mult de cei doi lideri prorusi: Igor Dodon si Renato Usatii, acesta din urma fiind descoperit de organele in drept ca desfasoara actiuni subversive in R. Moldova, dar pana sa fie arestat a reusit sa fuga la Moscova, scapand de raspunderea penala. Sa speram ca vizita in R. Moldova pe care in prezent o face presedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis, va fi de bun augur si ca cetatenii R. Moldova vor opta pentru Uniunea Europeana si nu pentru Estul salbatic rusesc. Istoria ne arata clar ca Rusia, dintotdeauna, a fost si este in continuare avida de a ocupa teritorii straine. Cei 146 de milioane de rusi ar trebui sa stea in banca lor, multumiti cu pamantul pe care l-au luat prin forta de la vecini lor. Ei ar trebui sa invete acele proverbe intelepte de la romanii nostri: "Lacomia strica omenia" si "Nemultumitului i se ia darul". Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

John Fitzgerald Kennedy a fost oare victima unei conspiratii?

Astazi se implinesc 51 de ani de cand cel de al 35-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, a fost asasinat. Acest atentat a avut loc in orasul Dallas din statul Texas. Presedintele SUA a fost impuscat mortal pe cand efectua un tur al orasului, intr-o masina decapotabila, fiind impreuna cu sotia sa Jacqueline, cu guvernatorul Statului Texas si sotia acestuia. Imprejurarile si autorul asasinarii presedintelui Kennedy au ramas pana in prezent inca neclarificate. La orele 12:30, din data de 20 noiembrie 1963, cand masina prezidentiala trecea prin centrul orasului, s-au tras 3 focuri de arma spre ea. Primul cartus a ratat tinta, al doilea cartus l-a nimerit pe Kennedy in spate, iesind prin gat si lovind pe guvernatorul Texasului. Ultimul glont a fost nimicitor pentru presedinte, el a nimerit in cap. Fiind transportat urgent la spital, dupa aproape o jumatate de ora, presedintele SUA a fost declarat mort. Comisia Waren care a fost formata dupa asasinare nu a reusit sa gaseasca adevaratul criminal. Dupa atentat a fost arestat Lee Harvey Oswald, banuit ca ar fi fost faptasul acestei tragedii. La doua zile dupa arestare, Oswald a fost si el impuscat mortal chiar in incinta arestului, de catre Jack Ruby. Au fost emise mai multe multe variante legate de moartea presedintelui american Kennedy. Prima a fost "Teoria tragatorului izolat", a doua a fost "Teoria glontului magic", plauzibile numai pentru publicul american. O alta teorie a conspiratie se refera la fostul lider sovietic, Nikita Hrusciov, care se presupune ca l-ar fi angajat pe Oswald sa-l asasineze pe Kennedy. O alta teorie a conspiratie ne dezvaluie faptul ca sotia sa Jacqueline ar fi pus la cale asasinarea din motive de gelozie. Se stie faptul ca fostul presedinte Kennedy a fost infidel sotiei sale, avand amanta pe marea actrita Marilyn Monroe. Mai sunt si alte teorii ale conspiratiei, neplauzibile, despre care nu trebuie sa mai vorbim. Trebuie insa sa vorbim si despre fratele sau, Robert Kennedy care si el a fost asasinat de un fanatic sirian, la 5 iunie 1968, atunci cand candida la Prezidentialele SUA. In concluzie rezulta faptul ca nu vom afla niciodata adevarul adevarat  cu privire la organizarea acestui act criminal, cand un presedinte al SUA a sost asasinat, un mister nedezlegat din istoria moderna a SUA. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 21 noiembrie 2014

In sfarsit, dupa aproape o suta de ani avem si noi un presedinte ardelean

Klaus Iohannis a reusit sa convinga electoratul roman sa-l aleaga Presedintele Romaniei, nu prin aruncarea de "Vorbe-n vant", asa cum a procedat Victor Ponta, incercand sa pacaleasca electoratul. Klaus Iohannis a reusit  prin vorbe putine, dar prin fapte mar, sa convinga electoratul sa-l voteze. Una dintre aceste fapte a fost si aceea ca a reusit  sa convinga Parlamentul Romaniei sa respinga Legea amnistiei si gratierii politicienilor corupti, initiata de PSD. Romanii, prin alegerea ca presedinte al Romaniei a lui Klaus Iohannis, a castigat o mare batalie, dar nu au castigat inca Razboiul cu lumea corupta sustinuta de Victor Viorel Ponta. Lupta cu Coruptia nu este o joaca de copii, ea trebuie sa fie scoasa din radacini, altfel Romania poate ajunge in "metastaza". Noi romanii inca mai gandim superficial, si nu vrem sa intelegem ca tarile cele mai sarace si mai inapoiate din lume, sunt acele tari unde coruptia este la ea acasa. Nu trebuie sa uitam ca partidul corupt al lui Victor Ponta a avut castig de cauza in Oltenia lui Olguta Vasilescu, cea care crede ca romanii si-au vandut tara prin alegerea ca presedinte al Romaniei a lui Klaus Iohannis. Olguta Vasilescu, pe cat de frumoasa, tot atat de naiva este. Ea inca nu intelege faptul ca inapoierea oltenilor se datoreste Lumii corupte de acolo, unde inca mai exista "Tara lui Papura Voda". Victor Viorel Ponta a mai pierdut si la Iasi, acolo unde baronul pesedist Nichita controleaza totul. Deci Klaus Iohannis a castigat toata Transilvania, mai putin Hunedoara, acolo unde exista multa saracie, dar si multa incultura, si unde PSD a reusit sa ingenuncheze prostimea de acolo. Klaus Iohannis a mai castigat Bucurestiul, Capitala tarii, unde majoritatea populatiei nu a crezut in minciunile lui Ponta si l-au votat in masa pe Klaus Iohannis. Ponta a pierdut si Dobrogea lui Mazare, acolo unde el se considera stapanul lumii. Cel mai mult, Victor Viorel Ponta a pierdut in Diaspora, acolo unde el a incercat sa fraudeze alegerile in favoarea sa. Tineretul din Diaspora nu a putut fi pacalit ca cei din Oltenia si Moldova, si chiar daca au fost impiedecati sa voteze, au invins ignorandu-l pe Victor Viorel Ponta. Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Crichbaum, considera ca premierul Victor Viorel Ponta nu mai este calificat pentru nici o responsabilitate in stat. El s-a descalificat pentru ca a impiedicat pe cetatenii romani din strainatate sa voteze. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 20 noiembrie 2014

Thomas Jeferrson, un fost presedinte al SUA mai putin cunoscut la noi

Nu de mult am vizionat la TV. Romana un film dedicat lui Thomas Jeferson, fost presedinte al SUA, cel care a fost autorul Declaratiei de Independenta a SUA. Inainte de a deveni presedinte al SUA si dupa moartea sotiei sale, este trimis in Franta ca ambasador al SUA. In aceasta tara unde a stat 5 ani a luat cunostinta de viata de huzur ce se petrecea la Curtea Regelui Ludovic al 16-lea, care l-a amuzat foarte mult. Prietenia lui cu Maria Cosway, pictorita, nascuta la 17 iunie 1760 si decedata la 5 ianuarie 1838, de care era atras foarte mult, nu s-a finalizat, fiindca fiica lui, Patsy s-a opus. In schimb a acceptat  legatura amoroasa pe care a avut-o cu chiar sclava lui, o tanara negresa, care l-a insotit in Franta si care i-a daruit si un fiu.
Mai putem afla de fostul presedinte Thomas Jeferson ca acest om de stat s-a nascut in anul 1743 in Shadwell, Virginia, iar tatal sau i-a lasat o avere foarte mare. In anul 1782, sotia sa s-a stins din viata, dupa o casatorie de 10 ani. Au avut impreuna 6 copii, iar el nu s-a mai casatorit niciodata. In anul 1789 a fost numit secretar de stat, el fiind cel care a constituit Partidul Democrat. In anul 1796 a devenit vicepresedintele SUA, iar in anul 1800 a fost ales presedintele SUA. Meritul cel mai mare pe care acest om politic l-a avut a fost acela ca a stiut sa negocieze cu Napoleon Bonaparte, cumparand de la statul francez teritoriul Louisiana. Prin aceasta, teritoriul SUA s-a dublat ca suprafata, devenind o mare putere a lumii din acea perioada. In anul 1804 a mai obtinut un mandat de presedinte al SUA. A decedat la 4 iulie 1826, la varsta venerabila de 83 de ani. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 18 noiembrie 2014

Singura sansa a PSD este reformarea urgenta, pentru ca acest partid sa nu disparea de pe scena politicii romanesti

In  sfarsit, s-au incheiat alegerile prezidentiale in care s-au confruntat, pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni, cei doi lideri politici. Unul reprezentand  Dreapta esicherului politic in persoana lui Klaus  Iohannis si altul reprezintand Stanga esicherului politic in persoana lui Victor Viorel Ponta. Lupta politica a fost destul de crancena, castigator fiind Klaus Iohannis, reprezentantul Dreptei romanesti, care a fost felicitat chiar si de catre rivalul sau, Victor Viorel Ponta. Este o infrangere usturatoare a PSD, avand in vedere ca acest partid este cel mai mare si puternic partid la ora actuala. Cauzele acestui esec sunt multiple, ele  trebuiesc sa fie cautate in primul rand in "gafele" repetate ale lui Victor Viorel Ponta, cel care "a reusit" sa se uneasca cu partidul ultra-nationalist al lui Corneliu Vadim Tudor si sa  umileasca romanii din Diaspora, care au fost opriti sa voteze. PSD, la inceput, a fost un partid care trebuia sa reprezinte pe cei multi si saraci. Dupa Revolutia din decembrie 1989, Ion Iliescu a creat acest partid puternic, care la inceput s-a chemat Frontul Salvarii Nationale (FSN), apoi Frontul Democrat al Salvarii Nationale (FDSN), dupa care a devenit Partidul Democratiei Sociale din Romania(PDSR). Ulterior acest s-a transformat in Partidul Social Democrat (PSD), care in prezent este condus de Victor Viorel Ponta. Acest partid, la inceput, a avut un rol important in dezvoltarea societatii romanesti, mergand pe linia democratiei si a statului de drept. Ion Iliescu a incercat chiar sa introduca "Modelul suedez", acel model cu programe sociale pentru batrani, someri si saraci. Dupa ce Ion Iliescu nu a mai fost liderul acestui partid, ceilalti lideri care au urmat au schimbat complet sensul si scopul PSD. Conducerea acestui partid a fost acaparata nu de oameni cinstiti si corecti, ci de persoane compromise, de acei politicieni corupti, reusind in scurt timp sa creeze o societate de tribalism, acea societate in care pesedistii din parlament se apara intre ei, impiedecand Justitia sa actioneze impotriva celor corupti. Lucrurile se complica si mai mult in provincie, acolo unde cei care nu fac parte din partidul de guvernamant PSD sunt exclusi din start din toata administratia locala. Conducatorii PSD actuali nu au inteles faptul ca acest partid nu mai reprezinta interesele celor multi si saraci, asa cum  este definit chiar in statutul sau. In prezent PSD mimeaza ca este un partid de stanga, in schimb el promoveaza si apara toata acea lume corupta, favorizand incheieri de contracte in schimbul "spagilor", asa cum au fost acele contracte paguboase incheiate cu Bechtel, Ericsson, EADS, Siemens etc. In urma acestui esec la alegerile prezidentiale, conducerea PSD in frunte cu Victor Viorel Ponta ar trebui sa-si dea cat mai urgent demisia, iar acest partid trebuie neaparat reformat, astfel va disparea de pe scena politicii romanesti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 14 noiembrie 2014

S-ar putea ca maine ardelenii sa ne elibereze de ciuma politicienilor corupti

Duminica, romanii nostri se vor prezenta la vot si vor avea de ales una dintre cele doua variante propuse de cei doi candidati: Victor Ponta, sustinatorul Coruptiei, fenomen care s-a inmultit cum se inmultesc ciupercile dupa ploaie de cand guverneaza, cu partidul sau corupt - PSD (cu circa 40 de politicieni urmariti penal sau condamnati definitiv) si pe de alta parte Klaus Iohannis, cel care propune schimbarea felului in care se face in prezent politica in Romania, adica dezvoltarea unui stat de drept, fara politicieni corupti. Cele doua abordari sunt total diferite, pe care cei doi candidati le sustin. Acest lucru a facut ca Romania sa fie a impartita in doua. Majoritatea celor din vechiul Regat il sustin pe Victor Ponta, chiar daca acesta are multe pacate, dar ei spun ca este un bun roman, ortodox si cu 2 copii din 2 casatorii. El vrea sa-i uneasca pe romani, indiferent daca altii fura sau altii nu fura. Trebuie sa nu-i mai dezbinam pe romani, asa cum a facut Traian Basescu in cei 10 ani de guvernare, cand multi oameni corupti au fost bagati la inchisoare. Fals gandesc o parte din regatenii nostri. Ei inca nu inteleg faptul ca Victor Viorel Ponta este reprezentantul marilor corupti care au jefuit aceasta tara de peste 20 de ani si cu greu unii dintre ei au ajuns sa fie condamnati. Acest Ponta a spus in mod public faptul ca idolul sau Adrian Nastase a fost condamnat politic la fel cum a fost condamnata Timosenko in Ucraina. Majoritatea ardelenilor, dar si o mare parte dintre bucuresteni, banateni si bucovineni cred ca il vor vota pe Klaus Iohannis, un profesor cinstit si corect, primul transilvanean care va deveni presedintele Romaniei dupa aproape 100 de ani de la actul Marii Uniri, de la Alba-Iulia din anul 1918. Poimaine suntem la rascruce de drumuri, cand Romania are de ales: unn stat de drept sau un stat neo-comunist pe care tov. Ponta vrea sa-l creeze, in care vrea sa dispara Stanga si Dreapta esicherului politic, sa avem un singur Partid-Stat, in care el sa detina toata puterea. Pana acum el a reusit sa uneasca in jurul sau: PSD, UNPR, PC, UDMR, PRM, precum si partidele fantoma ale lui Tariceanu si Dan Diaconescu. Deci in curand vom participa la disparitia tuturor partidelor politice din Romania, daca duminica ii vom da votul tov. Ponta. Cu Dumnezeu iainte. Shalom

joi, 13 noiembrie 2014

Lupta pentru Palatul Cotroceni a ajuns pe ultima suta de metri

In sfarsit, s-a apropiat si ziua cand vom sti precis cine va ocupa mult ravnitul fotoliu de la Cotroceni. Aceasta lupta politica care se da intre cei doi candidati,Victor Ponta si Klaus Iohannis este deosebit de crancena. Aseara ei s-au intalnit din nou, in platoul unei emisiuni, la B1TV. Daca la prima intalnire, Victor Ponta, cu sprijinul jurnalistilor de la RealitateaTV, a reusit sa iasa invingator, la cea de-a doua intalnire de aseara, Klaus Iohannis a reusit sa iasa net superior in fata adversarului sau, Victor Ponta. Klaus Iohannis nu s-a lasat batut si a reusit in sfarsit sa convinga telespectatorii ca merita sa fie la carma tarii. El a propus schimbarea felului in care se face politica in Romania si ca va fi un presedinte al tuturor romanilor, nu al politicienilor corupti, agreati si sustinuti de Victor Ponta. El a criticat aspru atat pe Victor Ponta cat si pe partidul pe care acesta il conduce, aratand ca a fost deturnata grav democratia. Referindu-se la alegerile prezidentiale, Klaus Iohannis a spus ca acestea, datorita proastei organizari, s-au transformat  intr-un haos national, multi romani din Diaspora nu au putut sa voteze. Aseara Ponta a fost net inferior in fata lui Klaus Iohannis, el confundand atributiunile presedintelui cu cele de premier. Incercand sa ingroape realitatea dramatica a economiei romanesti, Victor Ponta a facut o parada de cifre si statistici inutile. El a venit la aceasta intalnire pus pe scandal, intrerupand si chiar jignind pe adversarul sau politic, pe Klaus Iohannis. Victor Ponta a uitat ca pe romani nu-i intereseaza acea logoree pe care o are si o tot trancaneste de cand este cuibarit la palatul Victoria. Klaus Iohannis nu s-a implicat in mahalagismile lui Victor Ponta, el avand un discurs calm, linistit, axat pe anumite principii si nu pe insulte si jigniri. In cele din urma Justitia a fost cea care le-a consumat timpul cel mai mult, ambii atacandu-se reciproc pe linia Coruptiei, in special cei din PSD, care sunt cei mai numerosi. Nu au lipsit din replici cu plagiatul lui Ponta nici incompatibilitatea lui Klaus Iohannis. Sa speram ca majoritatea romanilor il vor vota pe Klaus Iohannis, cel care mai mult ca sigur ne va curata tara de toti acei politicienii corupti, iar statul de drept categoric se va intari. Hotii, mincinosii si asistatii social sigur il vor prefera pe Ponta. Peste 3 zile insa vom cunoaste care este adevaratul castigator. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 11 noiembrie 2014

In batalia pentru Cotroceni, Ponta s-a unit si cu gainile

Dupa ce si-a atras de partea sa toate partidele de "doua parale", unele dintre ele chiar extremiste, cum ar fi partidul lui Corneliu Vadim Tudor, azi dimineata tov. Ponta s-a gandit ca este bine sa se uneasca si cu gainile. Astfel a reusit sa organizeze un amplu protest chiar in fata sediului Aliantei Crestin Liberale din Bucuresti. A renuntat sa mai mobilizeze pe pesedisti, asa cum de obicei proceda, punand gainile in actiune. Cu aceste gaini, unele moarte si altele vii, tov. Ponta a trecut la atacul sediului ACL. Aceste gaini, unele dintre ele flamande si insetate, cotcodoceau, cerand apa si mancare. In cele din urma aceste vietuitoare au fost potolite de catre cei care se ocupa cu administrarea acestui imobil. Motivul acestui spectacol grotesc nu a fost altul decat acela de a intimida pe  rivalul sau Klaus Iohanis, sa se supuna ordinelor tov. Ponta de a se confrunta cu el, nu la Televiziunea publica pentru care romanii platesc, si care credem noi ca este o televiziune impartiala, ci la Haznaua Antenei 3, acolo unde proprietar este puscariasul Voiculescu, televiziune unde tov. Ponta se simte cel mai bine, fiindca acolo de obicei se spun cele mai multe minciuni. Gainile maronii si roscate aruncate in curtea ACL aveau la gat etichete pe care scrie: "Mi-e frica de dezbatere". Atat l-a dus  capul pe gainarul albanez Ponta, mobilizand si gainile pentru a-l ataca pe rivalul sau Klaus Iohannis. Acest Ponta s-a coborat atat de jos incat nu s-a multumit numai cu gainile, a molilizat si Biserica Ortodoxa Romana cu scopul sa-l voteze si enoriasii si chiar si ingerii. La manastirea Cozia de exemplu, s-a scris un  mesaj mobilizator: "Stimate alegator crestin ortodox, cand votezi, nu iti trada credinta si neamul romanesc". Voteaza pe albanezul Victor Ponta, deoarece este ortodox de-al nostru. Prelatii nostri au uitat ca albanezii nu sunt ortodoxi, ci  sunt de religie musulmana. Acest tov. Ponta se tot lauda in multitudinea de pliante cu sloganul: "Lupta impotriva regimului Basescu este vitala pentru pedepsirea vinovatilor, pentru abuzurile facute de acesti basisti". Cu alte cuvinte, daca acest Ponta va reusi sa fie presedinte, imediat va decreta ca toti marii hoti care au fost condamnati, in frunte cu Vantu, Hrebenciuc, Voiculescu, etc vor fi eliberati. Se va considera ca acesti infractori au fost  niste victime ale regimului ticalosit, al lui Basescu. Asadar, prima masura pe care o va lua, dupa ce va deveni presedintele Romaniei, va elibera pe toti acesti infractori asa cum a spus prietenul sau, tribunul Vadim Tudor, care nu de mult i-a dedicat tov. Ponta si familiei sale un pamflet savuros: "Cum priveste porcul ghinda/Fata cu un....pictat/El mongol, ea bulbucata/El plagiator si hot/Ea un sex cat o galeata/Si el un...cu mot./Asta este viitorul/Promis de acesti ciumati?/Au exasperat poporul/Care i-ar vrea spanzurati." Asa se face politica  pe meleaguri dambovitene, ca sa poti ajunge la "Ciolanul mare", cand dusman de moarte, cand prietenie de frate. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 4 noiembrie 2014

Coruptia a reusit sa imparta Romania in doua

Treziti-va, frati romani, la realitate si nu lasati mafia pesedista sa ne conduca destinele. Aseara, tarziu, am avut ocazia sa vizionez la TV Romana, un mare spectacol cu privire la rezultatul alegerilor prezidentiale. La aceasta dezbatere aprinsa au participat doi lideri de marca din esicherul nostru politic. Este vorba de Ioan Rus, lider in PSD si Catalin Predoiu, unul dintre liderii importati din ACL. Dezbaterea a fost umbrita insa de Ioan Rus, cel care a spus ca plagiatorul Ponta este mai bun si la Fizica decat Klaus Iohannis. Acest mare iubitor de Pontifi face de ras intregul Ardeal, in care spune ca s-a nascut. Dar si Catalin Predoiu a scos "o pasarica" care a deranjat, spunand ca Romania este impartita in doua, Muntenia, Oltenia si sudul Moldovei, acolo unde oamenii sunt mai inapoiati, si ca de aceea l-au preferat mai mult pe seful PSD - Victor Ponta. Fals, domnule Predoiu, pentru care va respect si va stimez pentru tot ce ati facut in domeniul Justitiei, dar nu sunt de acord cu Dumnevoastra in aceasta problema. Ne jignim regatenii nostri nejustificat. Daca ati ajuns la aceasta concluzie, ajungem si noi sa credem ca bucurestenii, care l-au preferat mai mult pe Victor Ponta, in locul lui Klaus Iohannis, sunt mai inapoiati chiar si decat cei care traiesc pe varful Muntelui Gaina, care l-au votat pe Klaus Iohannis. Romanii regateni l-au votat mai mult pe Victor Ponta fiindca smecheriile tov. Ponta au avut mai mult succes decat la romanii din Ardeal. Intr-adevar, regatenii nostrii au fost mai "slabi de inger", si au fost pur si simplu pacaliti de pontifii pesedisti. Locuitorii din aceasta parte a tarii nu au inteles faptul ca aceasta plaga a societatii, care se cheama Coruptia, a adus si aduce in continuarie multe prejudicii sigurantei noastre nationale. Daca privim numai la vecinii nostri ucrainieni, observam ca nu numai rusii i-au destabilizat, si le-au luat teritorii, ci si Coruptia care si acolo a ajuns la cel mai inalt nivel, incat acum nu mai reusesc sa-si achite nici datoriile externe, ajungand  la mila UE, la fel ca si Grecia. La ora actuala Romania se afla aproape de  marginea prapastiei, in care poate sa cada oricand, daca romanii nu se vor trezi odata la realitate si sa voteze in al doilea tur de scrutin nu pe Ponta, ci pe Klaus Iohannis, omul care a reusit sa faca din Sibiu un oras cu adevarat european. In turul doi al alegerilor prezidentiale toti romanii ar trebui sa spuna "NU" lui Victor Ponta, seful celui mai corupt partid, care a reusit sa ne ia si padurile prin frauda, cel care impiedica pe romanii nostri din Diaspora sa-si exprime votul pentru alegerea unui presedinte. Intelege si un copil de 5 ani ca tov. Ponta vrea sa ajunga Presedintele Romaniei nu pentru binele romanilor, ci pentru a pune stapanire pe Justitie si a scapa politicienii corupti de bratul drept al  Justitiei, Justitie care trebuie sa fie dreapta si impartiala pentru toti romanii. Jos mafia pesedista. Traiasca Klaus Iohannis cel care, daca va fi ales Presedinte ne va scapa Romania de hoti, de toti acei corupti, care in prezent, unii dintre ei, mai stau si in Parlament votand legi. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 2 noiembrie 2014

Alegeri prezidentiale de tip comunist

In cursul zilei de astazi mi-am facut si eu datoria de cetatean constiincios si am votat  pentru alegerea  noului Presedinte al tarii. Am constatat cu aceasta ocazie ca dupa mai bine 50 de ani de presedinti cu terminatia in"escu", adica Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu, a venit si randul altor persoane care sa ocupe fotoliul de la Cotroceni cu alte terminatii decat cu "escu". Acest amanunt ne intereseaza mult mai putin decat alte probleme vitale cu care in prezent romanii se confrunta. Pe toti acesti pretendenti la presedintia tarii, care sunt in numar de 14 persoane, nu-i intereseaza de  invadarea vecinilor nostri ucrainieni de catre rusi. Nu a fost subiect de campanie electorala nici economia romaneasca care se prabuseste cu pasi repezi spre colaps. Nu a fost subiect important pentru acesti pretendenti la fotoliul de la Cotroceni nici imbatranirea populatiei si plecarea tineretului din tara. Crearea locurilor de munca, taxele si impozitele impovaratoare nu intereseaza pe actualii pretendenti la fotoliul de la Cotroceni. De asemenea, nici intrarea in spatiul Schengen nu intereseaza pe nimeni. Nimeni nu vrea sa inteleaga faptul ca atat tov. Ponta, cat si prietenul sau Dragnea, au bagat toate problemele vitale ale romanilor sub pres. Si cu toate acestea, tov. Ponta pare cel mai credibil pretendent la presedintia Romaniei. Toti acesti guvernanti care au ajuns in varful piramidei ne cred pe noi romanii niste prosti si sunt siguri vor castiga fotoliul de la Cotroceni. Acesti politicieni, in frunte cu tov. Ponta, vor neaparat sa castige fotoliul de la Cotroceni cu scopul de a elibera pe toti politicienii corupti din puscarii si a da Amnistierea generala. Spre satisfactia lor, mii de infractori vor fi eliberati din puscarii si vor defila in liniste pe strazi. Deci, la ora actuala cand votam, cele mai mari sanse de a ocupa  mult ravnitul fotoliu de la Cotroceni, le are tov. Ponta. El este sprijinit nu numai de prostimea analfabeta si de cea semianalfabeta, dar si de lumea interlopa care se lupta din rasputeri sa scoata din puscarii politicienii corupti. Pentru a fi sigur de victorie, tov. Ponta cere ajutorul prietenului sau Dragnea, care se descurca de minune in falsificari de alegeri. El este capabil sa scoata si mortii din morminte pentru a ajuta pe tov. Ponta: "Prietenul la nevoie se cunoaste". Traiasca si infloreasca scumpa noastra patrie Republica Socialista Romania care  se indreapta cu pasi repezi spre Estul salbatic. Ce bine ar fi daca intelectualitate romaneasca, societatea civila, s-ar trezi la realitate si ar vota pe Klaus Iohannis, singurul care ar mai putea salva Romania de la colaps. Romanii totusi mai au o speranta ca dreptatea si adevarul vor invinge, iar PSD-ul, partidul coruptilor, va trece pe linie moarta. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 31 octombrie 2014

Rusine patri-hotilor, felicitari pentru DNA

Au mai ramas doar doua zile pana cand romanii se vor prezenta la vot pentru a-si alege presedintele tarii. Multi dintre semenii nostri se tot intreaba daca la ora actuala avem un candidat valid pentru aceasta functie, care sa ne reprezinte interesele noastre legitime si sa ne apere de raufacatori. Marea problema a romanilor nu este alta decat acea grava problema de care nu reusim sa scapam asa de usor, si care se cheama Saracie, care se datoreste in primul rand Coruptiei la nivel inalt. Aflam mereu ca nu sunt bani pentru sanatate, invatamant si cultura, pentru dezvoltarea infrastructurii, unde mai avem inca sosele din Evul Mediu. Platim impozite si taxe nu pentru dezvoltare, ci pentru intretinerea unui aparat administrativ supradimensionat. Avem un parlament asa de numeros, care se aseamana aproape cu cel din SUA. Tov. Ponta, pe langa ministrii numiti in guvernul sau, a mai adaugat si "Ministri delegati", care nu fac altceva decat "Sa taie frunze la caini". Se dau legi cu dedicatie, se fac pasuiri repetate, scutindu-i pe politicienii corupti sa-si plateasca datoriile catre stat. Banii care se strang de la Buget nu se redistribuie in mod egal pentru toate judetele tarii, ci dupa culoarea lor politica. Mafia in dosarul Microsoft, in dosarul retrocedarilor ilegale, in dosarul EADS, dovedeste faptul ca Romania este intr-adevar o tara corupta. Acum a sosit momentul cand acesti indivizi corupti trebuie sa dea socoteala in fata Justitiei, dar ce facem daca parlamentarii Romaniei se opun actului justitiei? De ani de zile DNA se lupta cu lumea corupta la nivel inalt, care incearca sa invinga Justitia. Va reusi oare ca aceasta institutie sa-si faca in continuare datoria daca in fruntea tarii va fi ales un plagiator, un urmas al tov. Nastase, cel care a dus tara in prapastie? Raspunsul meu este categoric, NU. Iata de ce avem nevoie de un Presedinte puternic, care sa fie atasat romanilor si sa lupte impotriva Coruptiei, care s-a generalizat.  Daca romanii vor  incerca sa alega un Presedinte al Romaniei, acesta nu poate fi altul decat Klaus Iohannis, o persoana corecta si cinstita. Prin aceasta alegere cred ca Romania se va redresa si astfel va merge cu pasi repezi spre o lume civilizata din Occident. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 26 octombrie 2014

Marea capodopera a lumii - Capela Sixtina

Din cand in cand este bine sa mai vorbim cate putin si despre istoria culturii umanitatii, si sa-i mai  lasam in pace pe politicienii nostri corupti. Nu prea multa lume cunoaste acea perioada de inflorire a culturii si civilizatiei omenirii, acea perioada a Renasterii din Evul Mediu. In tot acest timp, omenirea a reusit sa realizeze cele mai mari capodopere de cultura si arta. Daca ne referim numai la Capela Sixtina, care se gaseste in dreapta Bazilicii Sfantul Petru din Roma, neaparat trebuie sa ne reamintim si de Michelangelo Buonarroti, nascut la data de 6 martie 1475 in Caprese, Italia, cel care a realizat pictura Plafonului Capelei Sixtine si la care a lucrat timp de 4 ani (1508-1512). Subiectele picturilor realizate reprezinta teme de istorie religioasa selectionate dupa conceptul medieval de impartire a istoriei lumii in 3 epoci: Prima, de la faurirea lumii la darea celor 10 porunci, a doua, de la nasterea lui Moise pana la nasterea lui Isus Hristos, iar a treia a reprezentat epoca Crestinismului. In acest loc unde se afla Capela Sixtina se tin conclavurile cardinalilor, atunci cand trebuie ales un nou papa. Primul serviciu religios a fost realizat la 9 august 1483 si a fost dedicat inaltarii la cer a Fecioarei Maria. Michelangelo, cel care a realizat aceste picturi, acest mare artist al tuturor timpurilor, a lucrat mai mult de unul singur, depunand eforturi maxime, stand ore in sir pe schele. Cand a terminat aceasta lucrare, ea cuprindea aproximativ 3000 de figuri pe o suprafata de 500 de metri patrati. In anul 1535, Michelangelo a inceput sa picteze si peretele de deasupra Altarului, avand ca tema "Judecata de Apoi", pe care o termina dupa 6 ani, adica in anul 1541. Aceasta fresca infatiseaza figuri si scene contrare preceptelor religiei crestine, care au revoltat pe multi prelati ai vremii. Cand Papa dezveleste aceste picturi cu mult fast, autoritatile bisericesti, dar si opinia publica raman stupefiate cand vad atatea corpuri goale, in cea mai importanta biserica a crestinatatii. Marele artist Michelangelo atunci a fost invinuit de imoralitate, obscenitate si blasfemie. S-a stins insa din viata in anul 1564, la o varsta venerabila de 89 de ani. Dupa moartea sa, cardinalul Carafa organizeaza "Campania frunzelor de vita", pentru acoperirea organelor genitale ale persoanelor pictate de Michelangelo. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 22 octombrie 2014

Marele filozof Gabriel Liiceanu ne da un semnal de alarma

"Fie-va mila de noi, domnule Ponta!", acesta este titlul unui articol aparut recent in presa romana. Prin  acest articol, domnul Liiceanu reuseste sa faca un RMN nu numai lui Ponta, cel care candideaza la presedintia Romaniei, dar si a intregii societati romanesti care accepta totul daca primeste niste pomeni electorale. Inainte de a vorbi despre continutul acestui articol, este bine sa reamintim cititorilor nostri cine este Gabriel Liiceanu. El s-a nascut la 23 mai 1944 in Ramnicu Valcea si este filozof si scriitor roman. Trebuie sa ne mai reamintim ca domnul Liiceanu a fost si un discipol al filozofului Constantin Noica. In perioada comunista s-a remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. In prezent el este membru al Societatii Romane de Fenomenologie si al Grupului de Dialog Social. In acest articol, Gabriel Liiceanu ne descrie cu lux de amanunte imaginea Romaniei in lume, unde romanii nostri fug din tara unde vad cu ochii, tara devastata de circ, hotie si minciuna. Despre tov. Ponta, Liiceanu spune ca el minte pe romani, fura doctorate si face zid jefuitorilor de tara. "Fie-va mila de noi domnule Ponta", nu faceti sa vina napasta cea mare peste romani, atunci cand poate sa deveniti presedintele acestei tari. Este un strigat disperat al acestui mare filozof roman care se gandeste cu respect la Romania. Acest articol ar trebui sa fie citit de cat mai multi romani, si in primul rand de acei indivizi care in prezent sunt spalati pe creier de Antena3 si sa inteleaga faptul ca in prezent Romania a ajuns sa fie condusa de foarte multi politicieni corupti. In continuare, Liiceanu spune ca acel slogan vanturat peste tot de Ponta, ca este mandru de a fi roman nu numai ca nu spune adevarul, dar dauneaza mult romanilor, mintindu-i pe fata. Atata timp cat Romania se afla in coada clasamentelor din UE privind educatia, sanatatea, cultura si dezvoltarea economica, este rusinos sa spui minciuni ca esti mandru sa fii roman. Rad si curcile de noi sa spunem asemenea aberatii. Domnul Liiceanu spune ca Ponta se comporta asa, fiindca a primit  o "Educatie aleasa" de la bunicul sau politic,  care nu este altul decat Ion Iliescu, dar  si de la tatal sau politic, Adrian Nastase, cel care a furat in nestire din avutia nationala si pentru care a platit cu ani de inchisoare. Ponta urmand doctrina celor doi idoli ai sai continua si in prezent sa promoveze aceeasi politica a predecesorilor sai, sa mentina un popor incult politic, luand decizii impotriva vointei lui. La ora actuala PSD fiind cel mai corupt partid, Romania se va indreapta cu pasi repezi spre prapastie. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 19 octombrie 2014

Klaus Iohannis este omul potrivit pentru momentul potrivit

Dupa 25 de ani de minciuni si de hotii, in sfarsit romanii au nevoie de liniste si stabilitate. Daca vrem sa schimbam acest sistem ticalosit, promovat de mafia politicienilor corupti din aproape toate partidele noastre politice actuale, si in special  PSD, trebuie neaparat sa-l votam pe Klaus Iohannis pentru ca acesta sa devina presedinte al Romaniei. Dintre toti candidatii la presidentia Romaniei, singurul care ne va da speranta pentru un viitor mai fericit nu poate fi altul decat Klaus Iohannis. El poate sa ne revigoreze economia tarii, pentru ca romanii sa traiasca decent si sa nu mai emigreze pe alte meleaguri straine. Contracandidatul sau Ponta, fiind un comunist convins, el nu poate face nimic bun pentru romani, fiind subordonat 100% politicienilor corupti, care unii dintre ei mai sunt inca in puscarii, si abia asteapta sa fie eliberati. Mai mult ca oricand, romanii au nevoie de un Presedinte care sa le dea speranta pentru ca Romania sa aiba un viitor cat mai fericit. Romanii nostri vor o tara ca afara, nu ca in Rusia sau Belarus, ci ca in Occidentul civilizat. Singura noastra speranta, de a ne simti in siguranta si a ne dezvolta in liniste, este aceea de a ne alege un presedinte care sa ne apere de mafia tuturor politicienilor nostri corupti. Dintre toti cei 14 candidati la presidentia tarii, numai unul ne poate reprezenta cu cinste, si acela nu poate fi altul decat Klaus Iohannis. Acest sas cinstit, corect si impartial, va face pentru Romania tot ceea ce a facut la Sibiu, in orasul sau natal. Este o mare surpriza pentru romani sa avem si un presedinte sas, etnie care a locuit de secole alaturi de noi romanii, si nu am avut niciodata conflicte interetnice cu ei. Din contra, sasii au fost intodeauna alaturi de romani, chiar si atunci cand s-a hotarat, in anul 1918, crearea Romaniei Mari, act istoric realizat la Alba-Iulia. Romania, in cei 25 de ani de democratie, a trait si momente tragice, care ne-au dus inapoi, atunci cand la conducerea tarii au patruns politicieni corupti, care au facut mult rau romanilor, furand fara oprelisti din avutia nationala. Klaus Iohannis, daca va fi ales presedintele Romaniei, va fi singura noastra sansa de a ne dezvolta cu pasi repezi, si a ne creea un stat de drept la nivelul lumii civilizate occidentale. Acum a sosit momentul sa schimbam acest sistem creat de lumea interlopa, care nu a facut nimic bun pentru romani, decat ne-a jefuit fara scrupule. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 17 octombrie 2014

In prezent coruptia din Romania a ajuns la apogeu

Dar fortele Justitiei care nu se dau batute si lupta din rasputeri sa lichideze acest flagel. Au mai ramas doar cateva zile pana cand romanii nostri se vor prezenta in fata urnelor pentru a-si alege  presedintele tarii. Aceste alegeri prezidentiale se desfasoara in conditii cu totul deosebite, adica in derularea celui mai crancen razboi cum nu a mai fost niciodata, intre Justitia romana si Clanurile mafiote, care in ultimul timp s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie. Dupa declansarea anchetei privind dosarele Microsoft si EADS, a mai aparut altul cu privire la Retrocedarile fictive. Informatiile neoficiale sunt socante, constatandu-se spagi de milioane de euro, prin care peste 40 de parlamentari din aproape toate partidele politice sunt implicati. In prezent, procurorii anticoruptie au descins la firmele sau locuintele unor politicieni sau oameni de afaceri, de unde au ridicat documente. Printre cei vizati se afla nume sonore cum ar fi: Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, fostul jucator de tenis Dinu Pescariu, Dumitru Nicolae, zis "Niro", patronul Complexului comercial Europa, Remus Truica, fostul consilier in guvernul lui Adrian Nastase, fostul ministru Gabriel Sandu, Catalin Harnagea, fost sef SIE. S-au desfasurat 56 de perchezitii in Bucuresti, Ilfov si in alte judete ale tarii. In aceste conditii este foarte greu sa ne alegem un presedinte care sa ne reprezinte. Din aceasta puzderie de politicieni corupti, noi romanii nu avem ce sa facem si trebuie sa ne alegem un presedinte dintre toti cei 14 candidati care sa reprezinte interesele noastre. Nu avem nevoie de politicieni care simpatizeaza lumea interlopa si care vor sa scoata din puscarii politicienii condamnati. Vrem sa avem un presedinte care sa apere interesele cetatenilor, nu ale politicienilor corupti. Obligatia romanilor este aceea de a vota pe cel mai bun, corect si cinstit dintre noi. Ponta ne tot spune ca ne va uni, dar nu ne arata cu cine, s-ar putea cu lumea corupta. Ponta vine cu acel slogan promovat de Ion Iliescu, acela de a fi un "Presedinte pentru linistea noastra", unde politicienii corupti pot sa fure in liniste si nestingheriti de nimeni. Dintre toti candidatii la presidentia Romaniei, doar unul poate fi credibil, si acela nu este altul decat domnul Klaus Iohannis, cel care vrea sa faca "O Romanie a lucrului bine facut". Asa sa se intample si sa-l ajute Dumnezeu. Shalom

duminică, 12 octombrie 2014

Cinci zile de razboi

Recent, am avut ocazia sa vizionez la TVR un film documentar cutremurator, in legatura cu invazia ruseasca in Georgia, la data de 7 august 2008. M-au rascolit profund de mult toate acele fapte de genocid pe care soldatii rusi le-au savarsit cu atata bestialitate si sadism asupra populatiei civile neinarmate, din Osetia de Sud si Abhazia. Am vazut cum in aceste teritorii, soldatii rusi impuscau in masa populatia civila, dandu-le foc caselor acestora si trecand cu tancurile peste ele. Spre marea bucurie a Moscovei, Occidentul a preferat sa taca, la fel cum a tacut si in anul 1991, cand R. Moldova a fost si ea atacata de trupele rusesti. Abia dupa ce a fost invadata si Ucraina, SUA si Uniunea Europeana si-au dat seama de acest mare  pericol rusesc, luand masuri de sanctionare a acestui stat. Pentru conducatorii rusi, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala, neamestecul in treburile interne ale altor state suverane si independente, sunt pur si simplu niste petice de hartie care nu fac doua parale. Pentru guvernantii rusi, Dreptul International este valabil numa pentru tarile mici, pentru cele mari si puternice se aplica "Partea leului". Guvernantii rusi, de-a lungul istoriei nu au facut altceva decat numai si numai necazuri si tragedii popoarelor care au avut ghinionul sa se invecineze cu ei. Au pornit razboaie impotriva lor si i-au cotropit integral sau le-au furat numai cate o "halca" de pamant, fie au platit tradatori care sa spioneze pentru ei si sa produca haos, fie le-au facut cadouri otravite, ca sa provoace  necazuri si mai mari. Rusia nu-si duce razboaile numai cu tancuri, avioane si rachete, dar si cu interconectare si destabilizare. Moscova in prezent s-a infiltrat aproape in toata Europa cu investitii, mai putin in Polonia unde s-au interzis prin lege investitiile rusesti. La noi in Romania rusii au venit cu promisiuni ca vor sa investeasca, dar pana la urma au reusit sa ne puna pe butuci combinatele de la Campia Turzii, Braila si Buzau, Mechel Targoviste, Alor Oradea, etc, dupa ce s-au angajat sa le  retehnologizeze, si dupa ce au beneficiat de stergeri de datorii istorice. Exista o zicala din popor: "Daca rusul ti-a intrat in casa, nu mai iese, daca ti-a luat ceva, nu mai da inapoi". Asa s-a intamplat si cu noi romanii, inclusiv cu Tezaurul nostru, care sta la Moscova de un secol si nu se mai gandesc sa ni-l restituie. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 9 octombrie 2014

Marele actor controversat Gerard Depardieu se destainuie

In cartea sa recent aparuta "Ca c'est fait comme ca" el reuseste sa-si descrie viata sa tumultoasa din copilarie si pana in prezent, cand a reusit sa devina cetatean rus, renuntand la cetatenia franceza. Gerard Depardieu s-a nascut la 27 decembrie 1948 in localitatea Chateauroux-Entre din Franta. A jucat in peste 200 de filme, iar talentul sau este recunoscut in peste 40 de tari, inclusiv in Romania. In cartea sa, autorul povesteste cu lux de amanunte intreaga sa viata plina de neprevazuturi. El spune ca a fost al 3-lea copil la parinti si ca mama sa nu l-a vrut, incercand sa-l ucida cand era un simplu fetus. Acest lucru a fost destainuit chiar de catre mama sa. El recunoaste ca in prima parte a vietii sale a profanat morminte, jefuindu-i pe cei abia ingropati. De asemenea, adesea se batea, si in tinerete a stat 3 luni la inchisoare dupa ce a furat o masina. Vacantele si le petrecea in toaletele publice ale Aeroportului Orly, unde bunica sa lucra. Actorul ne mai povesteste in aceasta carte cum a asistat si ajutat la o varsta frageda la nasterea surorii sale Catherine si a altor 5 frati de-ai sai. Despre tatal sau, actorul ne spune ca acesta lucra in Metalurgie si ca era un mare consumator de alcool. Blestemul alcoolului a dominat toata familia actorului. Fiul sau Guillaume, decedat in anul 2008, la varsta de 37 de ani, a fost si el dependent de droguri si alcool. Actorul recunoaste ca si el este dependent de alcool, consumand zilnic circa 14 sticle de vin. Gerard Depardieu in prezent este stabilit in Rusia si spune ca este mandru ca este cetatean rus. El a donat o casa de 50 milioane de euro statului rus, cel care i-a acordat cetatenia la inceputul anului 2013. El a plecat din Franta din cauza taxelor prea mari asupra averilor impuse de guvernarea lui Francois Hollande (75% impozitarea veniturilor mai mari de 1,3 milioane dolari). In Rusia, impozitul pe venit este unic de numai 13%. Gerard Depardieu este recunoscut si ca expert in ceea ce priveste vinificatia. El detine mai multe vii in Europa, inclusiv in Belgia unde este declarat "Cetatean de onoare". El spune ca vrea sa devina un cetatean al intregii lumi. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 8 octombrie 2014

Daca voi nu ma vreti, eu va vreau pe voi

Asa a spus si spune de secole fratele nostru mai mare de la Rasarit. Eu unul credeam ca a trecut acea perioada neagra cand toate institutiile noastre guvernamentale erau impanzite de consilierii rusi care controlau totul, iar guvernantii nostri comunisti erau mai mult de forma. A trebuit sa plateasca cu viata Gheorghiu-Dej pentru a scapa de acesti consilieri "mari specialisti si indrumatori". Timpul a trecut, si in sfarsit Romania a reusit sa se desprinda definitiv de noul imperiul tarist condus de Putin. Am fost primiti in NATO si in Uniunea Europeana si am incercat sa intrerupem definitiv relatiile cu fostul nostru "mare indrumator spre comunism in zbor", dar nu a fost sa fie asa. Am ajuns in secolul al 21-lea si cand sa respiram si noi linistiti ca am scapat de imperiul tarist, surprize, surprize, si iar surprize. S-a constatat ca ei, rusii, nu vor sa ne lase in pace nici in ruptul capului. Ei merg pe principiul lui Alexandru Lapusneanu, care candva graia: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreau". Rusii nu au stat prea mult pe ganduri si cand au gasit momentul au inceput sa creeze intreprinderi in Romania, investind milioane de dolari, nu pentru a ne dezvolta, ci mai mult pentru a ne subordona din nou. In cei 25 de ani de democratie, rusii au creat pe teritoriul Romaniei zeci de intreprinderi cum ar fi Lukoil, Gazprom, TMK, Mechel, Ruski Aluminium, Uzinele Unite de Constructii de Masini, Manger Operational Romania si Bulgaria etc., iar noi romanii nu avem nici o firma pe teritoriul Federatiei Ruse. Recent, procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au efectuat la Rafinaria Lukoil Ploiesti o perchezitie intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani, cu un prejudiciu de 230 milioane de euro, din care 112 milioane de euro provin din evaziune fiscala, iar 118 milioane de euro provin din spalare de bani. Directorul general al Petrotel Lukoil este acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani. In acest caz a intervenit si ambasadorul Rusiei la Bucuresti, solicitand clementa pentru firma Lukoil, un amestec grosolan in treburile interne ale unui alt stat, independent si suveran. Guvernantii nostri, in frunte cu premierul Ponta, in loc sa ia atitudine impotriva ambasadorului rus care se amesteca in treburile interne ale Romaniei, il asigura ca va face totul pentru ca firma Lukoil sa sufere cat mai putin si sa nu fie inchisa. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 5 octombrie 2014

Victoria Nuland avertizeaza statele central-europene de fenomenul coruptiei

Secretarul de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a tinut recent un discurs dur asupra coruptiei ce macina statele central-europene, printre care se afla si Romania. Acest discurs  a fost transmis cu ocazia aniversarii a 25 de ani de cand "Zidul Berlinului" a cazut, iar unele tari foste comuniste, actualmente intrate in Uniunea Europeana, au depus eforturi pentru refacerea economiilor lor care se aflau in colaps, privatizand industriile ineficiente si deschizand cale libera pentru investitorii straini. Toate aceste realizari au fost posibile datorita aderarii acestor state la NATO si la Uniunea Europeana, se arata in acest discurs. Aceasta libertate a fost obtinuta in tarile respective cu mari sacrificii. Cu toate aceste realizari, in prezent aceste tari sunt amenintate atat din exterior, dar si din interior, unde cancerul Coruptiei ameninta democratia si statul de drept. Daca ne referim la Romania, observam ca in prezent din nou ne confruntam cu probleme grave de coruptie. Dosarul Microsoft a cazut ca o bomba asupra politicienilor nostri corupti, unde sunt vizati politicieni din toate partidele noastre politice. Din acest dosar rezulta ca unii politicieni sunt banuiti ca au luat "Spaga" de milioane de dolari sau euro. Termopanele din China, pustile de vanatoare sau transformatoarele vechi sunt acum niste "Gainarii" in comparatie cu ce s-a descoperit la ora actuala. Din dosarul Microsoft rezulta ca Romania a fost jefuita in nestire de acesti mari corupti, de la toate partidele politice, trucand licitatii, iar banii luati cu titlu de mita erau insusiti fie prin transferuri bancare, fie erau scosi in numerar din bancile din afara Romaniei. Aceste sume, ulterior erau aduse in tara folosind diferiti intermediari. Toate aceste transferuri erau facute in scopul ascunderii surselor veniturilor, se arata in Referatul DNA. Datorita coruptiei, politicienii nostri au reusit sa aduca tara in colaps. S-au pierdut milioane de euro la contractul pagubos Bechtel, s-au distrus marile intreprinderi industriale care au fost vandute la fier vechi, am ratat construirea unei autostrazi care sa traverseze Romania. Toate aceste esecuri s-au datorat in principal Coruptiei la nivel inalt. In prezent, in Europa, cele mai corupte tari sunt: Rusia, Ucraina si Belarus. Romania nu se afla departe de aceste tari, ocupand locul 11 in Europa si locul 69 in lume. Acest clasament a fost elaborat in anul 2013  de Transparency international cu sediul la Berlin, organizatie care studiaza problema coruptiei pe intreg mapamondul. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Guvernantii rusi isi continua linistiti politica de ocupare de noi teritorii straine

Acesta afirmatie nu apartine mie, ci doamnei Maia Panjikidze, ministrul georgian de externe care este ingrijorata de faptul ca ceea ce se intampla acum in Ucraina s-a produs in anul 2008 si in Georgia. In acel an tancurile rusesti au patruns pe teritoriul Georgiei, unde au creat 2 state rusesti, state care bine mersi functioneaza si in prezent sub obladuirea Moscovei. Prin aceasta actiune Rusia a incalcat grosolan Actul Final al Conferintei  pentru Securitate si Cooperare in Europa, elaborat la Helsinki la data de 1 august 1975, dar si Acordul de a nu se modifica granitele in Europa. Aceste acorduri au fost grav incalcate de guvernantii rusi, iar aceasta politica agresiva continua si in prezent. Prin aceasta politica Moscova vrea sa forteze statele din estul Europei sa renunte la calea spre Uniunea Europeana. Moscova, prin aceasta actiune, loveste grav in principiile fundamentale ale suveranitatii si neamestecului in treburile interne ale altor state suverane si independente. In Georgia alegerea europeana, a spus sefa diplomatiei georgiene, este o prioritate nu numai a guvernului, ci a intregului popor georgian, care este pregatit sa faca fata presiunilor rusesti. Statele din estul Europei nu vor putea rezista presiunilor rusesti, fara sprijinul UE si SUA, a mai spus Maia Panjikidze. Georgia, Republica Moldova si Ucraina au facut un mare pas in luna iunie 2014, cand au hotarat sa se desprinda de Rusia si sa-si schimbe directia spre lumea civilizata a Uniunii Europene. Atunci Rusia, obisnuita de secole sa subjuge alte popoare, s-a infuriat mult de tot si a ocupat o parte din Ucraina. A dat gres, fiindca Ucraina nu este o Georgie si o R. Moldova, neputiincioase sa se opuna agresiunii rusesti. Ucraina este o forta care nu poate fi invinsa asa de usor. Nici gazul rusesc nu sperie pe ucrainieni, acestia vor lupta in continuare pentru recuperarea teritoriilor pierdute. Georgia, ne spune ministrul georgian, a facut o mare cotitura, avand curajul sa inlature jugul rusesc de secole si la 1 septembrie 2014 aceasta tara a semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeana. Acum Georgia este dispusa sa acorde asistenta umanitara Ucrainei, tara lovita rau de prorusii care vor independenta si sa se uneasca cu Rusia. Moscova nu vrea sa inteleaga ca in prezent traim  intr-o lume moderna, globalizata si interdependenta. Nu mai avem Cortina de fier si nici Razboiul rece, care au adus mult rau omenirii. Rusia trebuie sa inteleaga faptul ca si ea depinde de Europa si trebuie sa respecte libera alegere a tarilor invecinate. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 25 septembrie 2014

Ample manifestari in intreaga lume, denuntand incalzirea globala

Aceste manifestatii au loc in contextul Summitului ONU pe tema schimbarilor climatice, care se desfasoara in prezent la New York. Se apreciaza ca emisiile de gaze de sera cresc continuu datorita  activitatilor industriale, a masinilor si in general a poluarii.De asemenea, se considera ca emisiile de dioxid de carbon in anul 2014 vor ajunge la 40 miliarde de tone. Dar cea mai grava problema a lumii contemporane o reprezinta deficitul de apa potabila. Acest dar ceresc, care este apa, sustine viata fiecarei creaturi vii, fie ca este vorba de plante, animale sau om. SUA trateaza problema apei la fel de serios ca si proliferarea armelor de distrugere in masa, terorismul sau atacurile cibernetice. Lipsa apei, precum si competitia pentru alimente si energie, vor continua sa-i inraiasca tot mai mult pe semenii nostri. Acest lucru va provoca chiar conflicte intre comunitati, intre state. Deja avem conflicte in Orientul Mijlociu, in Asia de Sud si in Africa de Nord, unde oamenii se lupta pentru apa. Cele mai vizate sunt tarile in curs de dezvoltare care au mari probleme cu apa potabila. Din initiativa ONU, in perioada 1981-1990, s-a demarat Deceniul international al apei potabile. Cu aceasta ocazie s-a constatat ca multe tari din Lumea a 3-a se confrunta cu o explozie demografica, dar si cu schimbari climatice majore. Criza resurselor de apa potabila s-a accentuat si mai mult in zilele noastre si se cauta solutii pentru rezolvarea ei. Potrivit unui raport al ONU, 1,1 miliarde de oameni la nivel mondial nu au acces durabil la resurse de apa potabila. Previziunile unor specialisti in domeniu sunt sumbre. Astfel, populatia globului va fi pana in anul 2050 de 9,5 miliarde, iar distributia apei pe Terra va fi departe de a se putea rezolva. O problema periculoasa pentru omenire este si deversarea in apele de suprafata a unor substante toxice care actioneaza nefast asupra faunei si florei, in mai multe zone ale Terrei. Analizele ONU arata ca pana in anul 2040 cererea de apa va depasi cu 30% cantitatea disponibila existenta in prezent. Trebuie sa cunoastem faptul ca la ora actuala consumul de apa s-a  triplat fata de perioada secolului trecut, iar cercetatorii din domeniu ne avertizeaza ca daca nu vom gasi solutii urgente, apa potabila in urmatorii 15 ani va deveni un lux. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Sarbatoarea Anului Nou Evreiesc

In zilele de 24 si 25 septembrie 2014 evreii sarbatoresc Anul nou Rosh Hashanah (Ros Hasana), ceea ce inseamna Cap de an. Aceasta perioada este dedicata exclusiv judecatii, soarta omului urmand sa se pecetluiasca la urmatoarea mare sarbatoare care se cheama Yom Kippur, adica "Ziua ispasirii". Urmeaza zece zile intre Ros Hasana si Yom Kippur, zile ale Caintei, care culmineaza cu Ziua Rascumpararii, adica Yum Kippur. Sarbatoarea Anului Nou Evreiesc este acea zi in care se aniverseaza Crearea omului, adica a lui Adam. Pe 25 Elul a inceput crearea Universului si astfel asa cum rezulta din Biblie, Ros Hasana este a sasea zi a Creatiei, ziua cand a fost creat Adam. In toate aceste zile de sarbatoare se suna din Shofar, care este un instrument confectionat dintr-un corn de berbec. Acest obicei face trimitere la Sfanta Biblie, unde este scris. "Treziti-va din somnul vostru, voi, cei adormiti, si amintiti-va de creatorul vostru". Tot in aceasta perioada de sarbatoare se merge la o apa unde in mod simbolic se arunca toate pacatele vietii. Un alt obicei este si acela ca in toate aceste zile se mananca mar inmuiat in miere de albine, ceea ce inseamna ca se prefigureaza un an dulce. Se mai mananca si cap de peste, ceea ce inseamna sa fii intodeauna Cap si nu Coada. Tot cu ocazia acestor sarbatori, evreii  consuma multe  fructe si in special rodii. Evreii, cu prilejul acestor sarbatori, se saluta intre ei cu cuvintele "Sana Tova", ceea ce inseamna  "Sa ai un an bun". Trebuie sa mai cunoastem faptul ca Anul Iudaic, in 2014, incepe cu cifra 5775. Deci Anul nou la evrei nu are o data fixa, deoarece calendarul iudaic se schimba odata cu aparitia Lunii pe cer. De obicei aceasta sarbatoare are loc in luna septembrie sau octombrie. Dupa Anul Nou Evreiesc incepe ciclul marilor sarbatori evreiesti, iar la zece zile dupa Rosh Hasanas, evreii sarbatoresc "Ziua Pocaintei". Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 23 septembrie 2014

Sa ne ocrotim inima noastra, cea care reprezinta izvorul vietii

Oamenii ar trebui sa fie mai bine informati in legatura cu miracolul functionarii inimii noastre, inima  care este izvorul vietii noastre, inima ce ne face sa traim fericiti pe acest Pamant. Cu toate acestea, putini oameni cunosc faptul ca o treime din populatia Globului pamantesc moare anual datorita bolilor cardiovasculare, adica in jur de 17 milioane de oameni. Numai in Europa, bolile cardiovasculare provoaca 50% dintre decese, mult mai mult decat decesele din cauza cancerului. Pentru a trai cat mai mult si a ne bucura de darurile vietii, in primul rand trebuie sa avem grija de inima si vasele ei sanguine. In primul rand trebuie sa mentinem un nivel echilibrat de vitamine in organism, care ne ajuta la mentinerea flexibilitatii arterelor si sa previna leziunile care pot duce la formarea de cheaguri de sange in interiorul arterelor. Vitaminele B6, B12 si vitamina C nu trebuie sa ne lipseasca din dieta noastra zilnica. Trebuie sa avem grija si de odihna noastra, adica sa dormim 8 ore pe noapte. Trebuie sa stim ca organismul uman se vindeca cel mai bine in timpul somnului, atunci poti reduce cheagurile de sange la nivelul sistemului circulator. Privarea de somn duce automat la cresterea tensiunii arteriale si la aparitia unor leziuni la nivelul circulator sanguin. Trebuie sa renuntam la fumat, dar si la locurile unde se fumeaza. Trebuie sa stim ca chimicalele din fumul de tigara deterioreaza celulele din sange si artere. Bombardarea organismului cu nicotina duce la cresterea tensiunii arteriale, punandu-se presiune pe peretii arteriali care se pot sparge. Trebuie sa facem zilnic plimbari de 1/2 de ora si exercitii fizice. Trebuie sa renuntam la alcool. Asa cum ne spun medicii, nu trebuie sa consumam mai mult de un pahar sau doua de vin rosu pe zi. Trebuie sa stim ca alcoolul impiedica organismul sa respinga depunerile de grasime pe peretii arteriali. La toate aceste reguli, care ne ajuta sa avem o inima sanatoasa mai trebuie sa adaugam urmatoarele reguli: sa reducem cat mai mult posibil stresul - dusmanul de moarte al inimii si sa evitam pe cat posibil alimentele procesate. Dr. Dwight Lundel, fost director la Banner Heart Mesa a iesit cu un mesaj public, aratand cauzele reale  ale aparitiei bolilor de inima. El spune sa evitam alimentele ultra-procesate, datorita carora apare inflamatia la nivelul arterelor. Trebuie sa revenim la mancarea naturala si sa evitam produsele procesate. Plimbarile in natura si intalnirile cu cei dragi ne fac o viata mult mai fericita si mai sanatoasa, chiar daca avem o varsta aproapiata de cea a marelui nostru istoric Neagu Juvara. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 21 septembrie 2014

Un film de suspans, unde traficantii de persoane au fost invinsi

In sfarsit, dupa ce zilnic suntem nevoiti sa vedem la TV toate genurile de subcultura si in special toate acele certuri oribile dintre politicienii nostri, TV Romana mai are grija si de noi, oferindu-ne si alte genuri de programe. Recent am avut ocazia sa vizionez la TV Romana  un interesant film american de suspans, intitulat: "Sase gloante". Actiunea se desfasoara pe meleaguri moldave, la Chisinau, iar filmarile au fost facute la noi, in Romania. Rolul principal din acest film este interpretat de actorul Jean Claude Van Varenberg. Este vorba despre o familie americana, formata din sot, sotie si fiica lor, in jur de 14 ani, care au venit  in interes de serviciu la Chisinau. In aceasta perioada de timp, fetita lor a fost rapita de la hotel de una dintre numeroasele grupuri infractionale care se ocupa cu trafic de persoane. Cetatenii americani s-au adresat atunci Ambasadei SUA din Chisinau, solicitand sprijin pentru gasirea fetitei lor sechestrate. Functionarii ambasadei i-au pus in legatura pe cei doi soti cu un macelar din Chisinau, pe nume Samson, un fost mercenar care a activat intr-o Legiune straina, pentru a fi ajutati sa-si gaseasca fiica disparuta. Din investigatiile facute de Samson a rezultat ca aceasta fost rapita din hotel de catre o grupare infractionala si vanduta unui seic arab. De fapt in oras sunt foarte multe grupari infractionale care se ocupa cu trafic de persoane, si in primul rand cu trafic de copii, care de obicei sunt inchireati cu ora unor pedofili sau sunt revanduti unor altor traficanti de carne vie. Samson, acest macelar, il gaseste pe un sef de grup infractional, pe nume Bogdanov, un rusofil periculos, pe care il tortureaza si in cele din urma afla de la acesta ca fetita din America este sechestrata de un alt grup de traficanti, de grupul lui Vlad. Acest traficant de persoane,  cu ajutorul unui medic legist a modificat ADN-ul fetei rapite, declarand-o moarta. Parintii fetitei, afland aceasta veste trista, sunt zdrobiti de durere, si se indreapta spre aeroport sa plece in SUA. Intre timp, Samson descopera ca fetita nu a fost omorata si ca a fost o inscenare pusa la cale de catre Vlad. Fata traia, fiind sechestrata intr-o inchisoare parasita din Ucraina. Samson se indreapta spre aeroport si aduce la cunostinta parintilor fetitei aceasta veste. Impreuna merg la acea inchisoare parasita din Ucraina si in cele din urma reusesc sa gaseasca fetita si sa o elibereze din mainele acestor criminali. In cele din urma  familia Faiden, caci despre ea este vorba, se intoarce in America fericita, si totul se termina cu bine. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 18 septembrie 2014

Coruptia, acea plaga a societatii noastre, poate reinvia

La ora actuala, clasa noastra politica este angrenata cum nu a mai fost niciodata intr-o asa apriga lupta politica pentru castigarea mult ravnitului fotoliu de la Cotroceni. Principalii rivali care au sanse mari sa ajunga la Cotroceni sunt doi politicieni diferiti: unul este de Stanga esichierului nostru politic, in persoana domnului Victor Viorel Ponta si unul este de Dreapta, in persoana domnului Klaus Iohannis, care are de gand sa lichideze politicienii corupti din sistem si sa creeze un stat cu adevarat democratic si prosper. Cei doi lideri deci, au idei cu diametral opuse cu privire la functionarea statului de drept. Domnul Ponta doreste sa faca pace in aceasta tara, sa iertam pe toti acei politicieni care au delapidat tara, sa-i scotem cat mai repede din puscarii, si chiar sa dam si o amnistie generala, intrucat puscariile s-au aglomerat atat de mult incat nu mai sunt conditii pentru ca acesti infractori sa traiasca in conditii normale. Dupa Ponta, Basismul, pe care il compara cu nazismul, ar fi cel mai mare dusman al poporului roman, cel care a trimis politicienii corupti in puscarii. Acest politruc de duzina trece cu vederea ca in prezent DNA investigheaza peste 4500 de dosare la nivel inalt si mediu, iar anul trecut au fost condamnate definitiv 1000 de persoane si s-a instituit sechestru asupra unor bunuri in valoare de peste 350 milioane de euro. Desi DNA este o institutie judiciara care se bucura de cea mai mare incredere in randul romanilor, dar si al UE, partidul domnului Ponta aplauda la scena deschisa, la toate manifestatiile publice, pe toti acei baroni care injura si  insulta Justitia romana, sustinand ca aceasta institutie ar trebui desfiintata. Deci rezulta clar ca PSD este un partid care vrea sa ajungem ca pe timpul guvernarii lui Nastase, cand politicienii infractorii furau din bunul public in nestire si nimeni nu patea nimic. In acea perioada s-au imbogatit majoritatea politicienilor nostri corupti. Domnul Ponta nu vrea sa inteleaga faptul ca fenomenul coruptiei, mai ales la nivel inalt, la nivelul persoanelor cu putere de decizie, pune in pericol securitatea statului roman. Faptele de coruptie la acest nivel pot crea o situatie asemanatoare celei din Ucraina. Domnul Ponta trebuie sa inteleaga faptul ca una din cauzele instabilitatii in Ucraina a fost si acea acumulare a coruptiei in sistemul politic si economic din aceasta tara. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 14 septembrie 2014

Un film de zile mari: "Marile sperante", ecranizare a romanului lui Dickens

Aseara, Televiziunea romana a reusit sa ne delecteze cu un film englezesc de mare clasa, film care cu ani in urma a mai fost pe ecranele noastre, film ce a avut si atunci un mare succes. Acest film a fost realizat dupa romanul marelui scriitor englez, Charles Dickens, nascut la 7 februarie 1812 si decedat la 9 iunie 1870. Este unul dintre cei mai valorosi scriitori ai realismului secolului 19. In afara de "Marele sperante", a mai scris: Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield, Dugheana cu vechituri, etc. Familia sa facea parte din nobilimea de mijloc, asigurandu-i acestuia o educatie aleasa. Totul s-a schimbat insa cand tatal sau a pierdut o mare suma de bani in diverse distractii, iar familia sa a fost trimisa la inchisoarea datornicilor. De la varsta de 12 ani, Dickens a inceput sa munceasca cate 10 ore pe zi. Ajuns ziarist, a publicat multe reportaje apreciate de redactiile din acea vreme. In anul 1836 se casatoreste cu Catherine Hogarth, impreuna cu care va avea 10 copii. In anul 1868 divorteaza de sotie si efectueaza mai multe turnee, indeosebi in America, unde a criticat aspru sclavia din aceasta tara. Cel mai valoros roman al sau ramane totusi "Marile sperante", scris in anul 1860. In acest roman, Dickens descrie destinul unui orfan, pe nume Pip, nepotul unui fierar. El pleaca la Londra cu gandul de a se imbogati si a deveni gentleman. La Londra, visul sau se implineste, primind bani de la un fost ocnas pe care Pip l-a ajutat sa fuga din puscarie. Ocnasul a spus ca banii pe care i-a dat, sa-i foloseasca pentru a se educa si a deveni gentleman. Intalnirea lui Pip cu fostul ocnas pe nume Magwich l-a debusolat atat de mult, incat a considerat ca banii dati de ocnas sunt niste bani "murdari", renuntand in cele din urma la ei si la "Marile sperante". Totusi, acest tanar nu se da batut si prin forte proprii reuseste sa-si construiasca o situatie materiala onorabila. Pip isi viziteaza pe iubita lui Estella care candva l-a refuzat sa-l ia in casatorie, aceasta casatorindu-se cu un alt barbat, care intre timp  a decedat. Fiind singura, Estella isi cere scuze lui Pip si este de acord sa se casatoreasca cu el. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 10 septembrie 2014

Domnule presedinte Traian Basescu, de ce oare v-ati descalificat?

Aseara, Traian Basescu, presedintele nostru simpatic si drag a iesit la un post de televiziune, spunand lucruri trasnite. L-am votat si ca primar al Capitalei si ca Presedinte al Romaniei, sprijinindu-l si in cele 2 referendumuri de destituire. Acum, pur si simplu, am ramas surprins dupa cele declarate ieri la televiziune. Dupa opinia sa, toti candidatii Dreptei care s-au inscris in cursa pentru Cotroceni sunt niste "nenorociti". El a uitat ca acesti "nenorociti" au fost alaturi de el si l-au ajutat foarte mult sa nu piarda fotoliul de la Cotroceni. Prin aceste afirmatii aberante, Traian Basescu "s-a inecat la mal ca tiganul". Dupa el, Monica Macovei are mari carente din cauza carora nu a mai chemat-o in guvern in anul 2008. Catalin Predoiu este, dupa Traian Basescu, fara caracter si putin cam obraznic. Despre Klaus Johannis, presedintele ne spune ca acesta este premierul de la Grivco, proprietarul a 6 case de provenienta dubioasa. Dupa el, Klaus Johannis este un individ slab de inger, mincinos si cam greu de cap, iar candidata cea mai valoroasa pentru Presidentia tarii ar fi Elena Udrea, care ar avea calitati uluitoare, femeia care nu a mintit niciodata, femeia care nu se pleaca in fata mogulilor si nu face niciodata concesii. Traian Basescu a spus ca Elena Udrea ar fi cel mai mai bun candidat la presidentia Romaniei, ea fiind o persoana diplomata si draguta. Dar cel mai bun candidat la presidentia Romaniei ar fi Emil Boc, cel care a rezolvat criza economica si financiara care s-a abatut asupra Romaniei, in perioada cat a fost prim ministru. Din toate aceste afirmatii pe care Traian Basescu le-a sustinut aseara la televiziune, rezulta clar ca presedintele nostru si-a schimbat crezul sau politic, deviind categoric spre stanga. Concluzia unor comentatori de presa este foarte clara: Traian Basescu a facut un blat cu Victor Ponta, chiar daca de mult timp ei se acuza si se insulta reciproc. Aceste insulte nu sunt decat niste fumigene pentru a prosti alegatorii naivi. Deci, in concluzie rezulta clar ca Traian Basescu se face luntre si punte pentru decredibilizarea Dreptei, si a face cale libera lui Ponta pentru Palatul Cotroceni. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Cantaretul de 90 de ani care impresioneaza o lume intreaga

Cred ca sunt putini oameni de pe Planeta noastra sa nu fi auzit vreodata de cantaretul, compozitorul si actorul Charles Aznavour. El este de origine armeana, nascut la data de 22 mai 1924 in Paris, fiind considerat unul dintre cei mai simpatizati cantareti francezi din lume. La aceasta venerabila varsta de 90 de ani, cred ca fiecare dintre noi nu-i doreste altceva decat in continuare mult succes si o viata cat mai lunga. Aceasta mare personalitate artistica a jucat de-a lungul timpului in circa 60 de filme si a compus peste 1000 de cantece, in limbile franceza, engleza, italiana, spaniola si germana. El si-a inceput cariera muzicala inca de la o varsta frageda, de cand avea numai 9 ani, iar in prezent, chiar daca are o varsta inaintata, continua sa strabata lumea in lung si lat, sustinand concerte cu salile pline pana la refuz. In acest an el a cantat la Berlin, Frankfurt, Londra, Varsovia, Barcelona si Roma. In anul 2011 si-a lansat un album cu cantece originale intitulat "Toujours". In prezent lucreaza la 2 romane si continua a-si scrie memoriile. Nu de mult a publicat al 3-lea volum din ciclul de memorii, intitulat "Tant que battra mon coeur". Cu prilejul implinirii varstei de 90 de ani, Casa de discuri "Universal" a lansat cele mai celebre cantece: "La boh`eme", "La mamma", "Mes emmeredes", "Les comediens", "For me formidable". Nu de mult, Charles Aznavour a sustinut un concert la Erevan, in Armenia in onoarea presedintelui armean, Serge Sarkissian, si omologul sau francez, Francois Hollande, aflat in vizita in aceasta tara. Intr-o discutie purtata cu presedintele francez, cantaretul a spus ca pe data de 22 mai 2024, cand va implini  varsta de 100 de ani, va sustine un concert de adio, invitandu-l cu acest prilej si pe Francois Hollande. Tot cu aceasta ocazie, Charles Aznavour a declarat ca pe el varsta nu-l deranjeaza si ca scrie versuri si cate un cantec in fiecare zi. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 4 septembrie 2014

Traiasca tov. Ponta, cel care ne indreapta cu pasi repezi spre Estul salbatic!

Dupa ce Romania a depus eforturi colosale sa intre si ea in randul tarilor civilizate, adica sa fie membra in NATO si Uniunea Europeana, s-a trezit peste noapte si politrucul nostru, tov. Ponta care din entuziasm a ajuns pe meleagurile chinezesti. Acolo a fost intampinat cu mult fast, iar drept multumire pentru aceasta primire, premierul nostru a laudat foarte mult Statul Comunist Chinez si a cerut sprijin pentru  dezvoltarea accelerata a tarii noastre. De fapt, tov. Ponta este un comunist convins, el a regretat foarte mult moartea raposatului Ceausescu. Este foarte trist pentru romani sa avem un  premier comunist, care uita asa de usor ca noi facem parte din Uniunea Europeana si ca am semnat niste angajamente pe care trebuie sa le si respectam. Cred ca sunt tari din Uniunea Europeana, tot asa de dezvoltate ca China, sau mai dezvoltate, care ar putea sa ne construiasca si centrale atomo-electrice, si trenuri de mare viteza si autostrazi ultra moderne. Tov. Ponta insa are o mare slabiciune si o afectiune pentru continentul asiatic, si nu intamplator si-a adus bona tocmai din aceasta zona asa de indepartata. Batalia pe viata si pe moarte a tov. Ponta este acea dorinta fierbinte de a ocupa in aceasta toamna mult ravnitul fotoliu de la Cotroceni. In loc sa prezinte alegatorilor programul sau de guvernare, sa ne vorbeasca de ce economia romaneasca a ajuns in prezent sa se clatine, de ce pleaca tineretul nostru din tara, de ce nu se creaza locuri de munca, de ce se maresc continuu taxele si impozitele, de ce nu intram si noi in spatiul Schengen, pe tov. Ponta il intereseaza cel mai mult daca rivalul sau, Klaus Iohannis, a fost in anul 2007 la Grivco si s-a intalnit cu Dan Voiculescu. Deci la ora actuala cel mai important subiect de campanie electorala este acela daca Klaus Iohanis a fost sau nu la Grivco. Pe tov. Ponta nu-l intereseaza razboiul din Ucraina, unde militarii rusi, vopsiti in separatisti, pot oricand sa ne atace si pe noi, ajungand in Bucuresti, cautand vodka si femei de consumatie. Ponta, Dragnea, si toata sleahta lor au bagat sub pres toate problemele vitale ale romanilor, lozinca lor principala este:"Jos regimul basist". Ponta vrea prin toate mijloacele sa castige fotoliul de la Cotroceni avand un singur scop: gratierea si amnistierea politicienilor corupti, in frunte cu Varanul Voiculescu. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 2 septembrie 2014

De ce oare unii romani regreta Comunismul?

Nu o sa ma refer la nomenclaturisti sau activistii de partid, cati or mai fi. Se intelege de la sine ca aceasta categorie de persoane traia intr-un lux exagerat, locuia in cele mai elegante cartiere si nu ducea lipsa de nimic, totul li se servea ca pe tava. Nomenclaturistii si activistii de partid, copiii, nepotii si stranepotii lor vor uri de moarte Capitalismul, cel care le-a luat aceste privilegii, introducand reguli stricte, intr-o societate normala, lasand individul liber, fiecare descurcandu-se cum poate, fara ajutor de la stat. Putini romani inteleg faptul ca societatea capitalista este o societate bine   organizata, lasand individul sa gandeasca liber, singur sa-si rezolve problemele necesare unui trai decent, chiar daca intampina multe greutati. "O lupta-i viata, deci te lupta" a spus marele nostru poet George Cosbuc. Sa vedem in continuare ce ne spun nostalgicii Societatii Socialiste Multilateral Dezvoltate despre acele timpuri trecute. Ei spun ca in Socialism, romanul traia mult mai bine decat in Capitalismul nostru salbatic. Atunci toti romanii nostri invatau carte la scoli in mod gratuit, inclusiv la scoala profesionala sau la liceu. Dupa terminarea liceului, tinerii mergeau la facultate, care era tot gratuita, iar altii, dupa ce absolveau scoala profesionala, erau incadrati in productie fara"Spaga sau relatii". Cei incadrati in campul muncii primeau salarii decente, de doua ori pe luna, care se numea acont si leafa. Atat barbatii, cat si femeile, primeau salarii intre 2200 si 3800, lunar. Persoanele incadrate in campul muncii primeau de la stat si cate un apartament gratuit, o singura camera, 2 camere sau 3 camere, in functie de membrii familiei. Statul comunist, asa de mult hulit, se interesa atunci de dezvoltarea industriala, de dezvoltarea unei agriculturi moderne, inclusiv de irigarea ei. Pe prim plan se aflau constructiile de locuinte pentru toti acei oameni incadrati in campul muncii. In acea perioada, Romania nu era o tara din lumea a 3-a, ea era o tara exportatoare de produse industriale si agricole, si chiar o tara creditoare pentru tarile din Orientul Mijlociu si Orientul Apropiat. Dupa lichidarea datoriei externe, Romania urma sa mearga spre o noua etapa de dezvoltare. Lucrurile nu au fost sa fie asa, a venit Revolutia din anul 1989 si am trecut la mult ravnitul Capitalism. Dupa Revolutie, "am cazut din lac in put", cand elemente rau famate s-au erijat in conducatori, transformati peste noapte din activisti de partid, in capitalisti, profitori ai fostului regim comunist, dar si ai perioadei de tranzitiei. Toti acesti indivizi au devenit miliardari peste noapte. Acesti demagogi, delapidatori, diversionisti, au reusit sa scindeze natiunea romana in mai multe tabere, ducand Romania in pragul falimentului. In prezent Romania a ajuns o tara cu mult somaj, cu salarii ca in Namibia, iar tineretul nostru scarbit de acesti oameni corupti au luat drumul pribegiei. Este trist, dar adevarat. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Avertisment sever dat de Vladimir Putin statelor membre ale NATO

Recent, Presedintele Federatiei Ruse a tinut un discurs in fata unor tineri admiratori rusi, legat de evenimentele ce se produc in prezent in Ucraina. Aceasta intalnire a avut loc pe malul de vest al lacului Seliger, la granita cu cele 3 state baltice: Estonia, Letonia si Lituania. Cu acest prilej, Vladimir Putin a adresat un avertisment dur statelor membre ale NATO, ai caror reprezentanti, peste putin timp,  se vor intalni in Tara Galilor, pentru a discuta despre evenimentele ce se produc in prezent in Ucraina, la granita de Est a Uniunii Europene. Seful statului rus a avertizat tarile NATO: "Mai bine sa nu va puneti cu noi", adica cu Rusia cea care are peste 145 de milioane de locuitori, are o armata de 766000 de militari, plus voluntari, toti inzestrati cu arme, munitii, rachete, tancuri, transportoare blindate si alte elemente moderne de tehnica de lupta. Vladimir Putin afirma ca ocuparea peninsulei Crimeea a fost necesara deoarece a salvat populatia rusa, care este  majoritara si care era in mare pericol de agresiunile ucrainienilor. Dupa el, aceasta operatiune de ocupare a Crimeei s-a facut pe cale pasnica, intrucat au murit numai doi militari, unul rus si unul ucrainian. Revolta rusilor din Estul Ucrainei se datoreste guvernantilor ucrainieni, care refuza sa discute cu pro-rusii rasculati. Putin propune federalizarea Ucrainei. El nu recunoaste ca ar fi trimis trupe si armament pro-rusilor razvratiti din Ucraina, chiar daca NATO a stabilit ca trupele rusesti au trecut granita in Ucraina si lupta alaturi de separatistii pro-rusi. El este categoric impotriva optiunii pro-europene a Kievului. In incheierea discursului sau, Vladimir Putin a transmis un mesaj de intimidare catre Summitul NATO din Tara Galilor: "Multumesc lui Dumnezeu, cred, ca nimeni nu se gandeste  la declansarea unui razboi pe scara larga cu Rusia. Vreau sa reamintesc ca Rusia este una dintre cele mai importante puteri nucleare". Putin afirma ca in Geanta sa nucleara se afla 9000 de rachete nucleare, pe care le poate declansa oricand si oriunde, prin lovituri nimicitoare asupra statelor din Uniunea Europeana. El acuza SUA, NATO si UE pentru razboiul declansat in Ucraina. Tot presedintele Federatiei Ruse i-a spus lui Barosso ca: "Daca vreau ajung la Kiev, sunt acolo in doua saptamani". Din aceste declaratii ale sefului de stat rus rezulta clar ca Rusia nu doreste pace si nu vrea ca Ucraina sa adere la Uniunea Europeana si la NATO, aceasta tara trebuie sa ramana sub influenta Moscovei. Cu dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 30 august 2014

Saraca Europa este din nou in pericol!

Muscalii, care timp de 50 de ani au ocupat Europa de Est pana la Berlin, din nou se avanta spre ea. Din nou vor sa ne ocupe, din nou vor sa stam si sa  suportam cizma ruseasca. Nu s-au multumit ca o jumatate de secol am fost umiliti, iar in aceasta perioada au pierit multe suflete nevinovate. Timpul a trecut si acum, in setea lor de a ocupa noi teritorii din saraca Europa, guvernantii rusi ne ameninta in zilele noastre cu forta nucleara. Rusii ataca si ocupa teritorii straine de peste 20 de ani si nimeni nu poate sa-i  opreasca. Tavalugul rusesc care se deplaseaza cu pasi repezi spre Vestul Europei nu este intamplator. El se bazeaza pe forta nucleara de care Rusia dispune, dar si pe gazul metan pe care-l are din abundenta si il intrebuinteaza in jocul lor murdar, politic. Prin aceste agresiuni rapide asupra vecinilor sai, rusii vor sa demonstreze ca sunt "cei mai viteji dintre viteji" si nu vor sa dea socoteala nimanui. Comunitatea internationala actioneaza asupra acestor invazii, dar cu multa timiditate. Pana cand si Marele Popor Chinez, care candva era in conflict cu rusii, sta acum in expectativa, fiind probabil in hibernare, la fel cum ursii sunt in plina iarna. Dictatorul Putin a inlocuit acea lozinca "Proletari din toate tarile uniti-va" cu lozinca "Lupta sfanta dintre etnii", lozinca  ce indeamna poporul rus sa lupte si sa fie stapanul lumii. Tot Putin a reusit sa infiltreze serviciile secrete (FSB, fost KGB) in mai aproape toate tarile care fac parte din UE, indemnand cetatenii acestor tari sa se razvrateasca intre ei pe criterii etnice. Putin trebuie sa inteleaga  faptul ca toate regimurile totalitare s-au terminat tragic, cand furia poporului a fost mai puternica decat cinismul unui dictator. Dupa ce au ocupat Crimeea, rusii continua sa ocupe si alte teritorii ce nu le apartin. Ei nu vor sa inteleaga faptul ca lacomia se va rasfrange si asupra lor, ca nu peste putin timp va deveni o tara marginalizata, saraca si prabusita in conflicte interne. Intre 4 si 5 septembrie a.c. va avea loc Summitul NATO din Tara Galilor, unde 7 state aliate NATO intentioneaza sa creeze o forta de reactie rapida de cel putin 10000 de soldati, forta ca raspuns al NATO fata de agresiunea Rusiei in Ucraina. Se intentioneaza ca aceasta forta militara ce va fi creata sa fie condusa de un britanic si vor fi implicate 7 state: Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Norvegia si Olanda, la care se preconizeaza sa participe si Canada. Poate ca aceasta forta rapida NATO va reusi sa opreasca agresiunea ruseasca asupra Estului european. Cu Dumnezeu inainte. Shalom