marți, 17 mai 2016

Amintiri din perioada trecutului nostru intunecat care nu se uita asa de usor

Inca din perioada anilor 1920, in Romania s-au produs unele evenimente nefaste, cum ar fi renuntarea de facto a Principelui Mostenitor Carol al 2-lea la casatoria cu Principesa Elena a Greciei si Danemarcei, precum si plecarea sa in Franta, renuntand si la tronul Romaniei. Locul sau de print mostenitor a fost luat de fiul sau, Mihai. In anul 1927, dupa decesul Regelui Ferdinand, Mihai intai, prin regenta, a devenit Regele Romaniei. Aceasta domnie a durat pana in anul 1930, cand Carol al 2-lea se intoarce in tara si isi reia tronul in primire. In aceasta perioada, cand intreaga Europa era cuprinsa de acea criza economica, Regele Carol al 2-lea a reusit sa redreseze economia Romaniei, anul de varf al dezvoltarii economice fiind 1938. Tot in aceasta perioada s-au afirmat pe linie culturala si o serie de personalitati, cum ar fi: Sculptorul Constantin Brancusi, marele compozitor George Enescu, poetul si filozoful Lucian Blaga, savantul Mircea Eliade, marele diplomat roman, Nicolae Titulescu, cel care a fost ales de doua ori Presedintele Societatii Natiunilor Unite. Cu toate aceste realizari, Regele Carol al 2-lea s-a confruntat cu Miscarea Legionara care, in acea perioada, a luat o mare amploare. In aceste conditii, Regele Carol al 2-lea a fost nevoit sa schimbe Constitutia, prin care a instituit un regim regal autoritar. Dupa izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial, in anul 1939, cand Polonia a fost atacata si ocupata de nemti si rusi, Romania a primit o serie de refugiati polonezi, inclusiv pe membrii guvernului acestei tari. Totodata, a adapostit si Tezaurul acestei tari invadate, tezaur care a fost restituit dupa terminarea razboiului. In anul fatidic 1940, Rusia a ocupat Basarabia, Bucovina si Tinutul Herta, Ungaria a ocupat nordul Transilvaniei, iar Bulgaria a ocupat si ea Cadrilaterul. Un alt moment de cumpana pentru poporul roman a fost si acela cand Miscarea legionara a fortat pe regele Carol al 2-lea sa paraseasca tronul, instaurand un regim dictatorial condus de Ion Antonescu. A urcat din nou la tron Regele Mihai, care la 30 decembrie 1947 a fost si el fortat sa abdice de catre regimul comunist instalat la putere de Armata Rosie, asa-zisa "Eliberatoare", de care cu greu am scapat. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu