miercuri, 13 noiembrie 2013

Comemorarea "Noptii de Cristal"

Chiar daca este o pata neagra pentru omenire, trebuie totusi sa ne amintim de acea zi fatidica pe care a trait-o poporul evreu, si nu numai. In aceasta zi au murit multi oameni nevinovati pe motiv ca au fost de o alta etnie, fiind evrei. Aceasta tragedie s-a intamplat la data de 10 noiembrie 1938, deci  exact acum 75 de ani. Istoria uneori este nedreapta cu noi, dar  noi  nu trebuie sa fim numai datori, dar si obligati sa reevaluam aceasta istorie, nu pentru altceva, decat  pentru a nu se mai repeta in viitor asemenea dezastre umane. La acea data au fost ucisi 91 de evrei, au fost arestati si trimisi in lagare peste 30 000 de persoane, 1000 de sinagogi au fost arse ori distruse si peste 7000 de companii evreiesti au fost devastate. Aceasta violenta in masa impotriva evreilor a fost precedata cu mult timp in urma de alte evenimente. Poporul evreu, care s-a stabilit  in Europa inca din cele mai vechi timpuri, se diferentia clar de bastinasii europeni prin credinta, cultura, obiceiuri si alt mod de viata. In toata aceasta perioada au existat si relatii cordiale intre crestini si evrei. La sfarsitul secolului al 19-lea insa, in Europa s-a dezvoltat conceptul de rasism, prin care se sustinea ca fiintele umane sunt impartite in rase diferite. Ura de natura culturala si religioasa, combinata cu rasismul, a condus la antisemitism. Acest concept a atins cea mai inalta cota pe timpul perioadei naziste. Ideologia nazista considera istoria umana o lupta continua intre rase. Ideologia comunista era si mai profunda, ea considera ca istoria umana este o lupta acerba, dar nu intre rase, ci intre clasele sociale. Conform conceptiei naziste, rasa "Ariana" era considerata o rasa superioara, si ca aceasta rasa trebuie sa conduca celalalte rase inferioare. Asa a inceput Hitler razboiul impotriva umanitatii, inclusiv impotriva evreilor. Pentru nazisti, evreii erau considerati o rasa "periculoasa" care ameninta bunastarea intregii lumi. In acest sens s-au creat organizatii si partide politice care au promovat antisemitismul. In prezent in Europa a inceput sa reinvie antisemitismul. Cele mai multe prejudecati antisemite se produc in Polonia, Ungaria, Portugalia, Germania. In Italia si Franta atitudinile antisemite sunt mai putin raspandite. In Marea Britanie si Olanda acest curent este si mai putin raspandit in zilele noastre. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu