duminică, 20 noiembrie 2011

O stafie care bantuie tot Mapamondul - datoriile suverane

Istoria ne arata clar ca in decursul timpului, omenirea a mai avut nesansa sa treaca prin perioade de crize economice si financiare, crize care au schimbat din temelii unele randuieli sociale sau chiar au produs anumite conflagratii mondiale. Sa speram ca oamenii politici actuali vor dovedi mai multa responsabilitate, si in cele din urma vor gasi solutii adecvate pentru a opri aceasta stafie care bantuie in intreaga lume. De fapt este vorba de acea criza a datoriilor suverane, din care cauza Europa si alte state s-au impotmolit si nu mai pot iesi din aceasta situatie. Criza a determinat automat o scadere a cresterii economice in majoritatea statelor, dar si o neliniste alarmanta a pietii burselor. Atunci cand o tara, o natiune, nu-si mai poate controla datoriile, institutiile financiare si bancile care au imprumutat aceste tari, risca si ele sa-si piarda banii investiti. In acest sistem international interconectat unele state datoreaza sume mari de bani si au ajuns in incapacitate de plata. Acest lant al slabiciunilor cu greu mai poate fi oprit. Grecia spre exemplu este puternic indatorata tarilor din zona euro, primind bani din fondul de salvare. Temerea este foarte mare pentru statele care au imprumutat Grecia, iar in cazul in care aceasta intra in faliment si nu reuseste sa-si redreseze economia cat mai urgent, toate aceste tari pierd sume mari de bani. Si Irlanda a primit bani din fondul de salvare, ea avand o datorie externa foarte mare. Si Italia se afla in aceasta situatie, dar fiind o tara relativ bogata isi poate lichida mai usor aceasta datorie. Portugalia este mult indatorata, in schimb bancile sale trebuie sa primeasca 7,5 miliarde de euro de la greci. Spania are de primit 7,5 miliarde euro de la Portugalia, dar are si ea de dat miliarde de euro Germaniei si Frantei, bani pe care acestei tari i-au imprumutat. Franta, a doua mare putere economica din Europa, dupa Germania, are o mare expunere pe pietele datornicilor. Bancile franceze detin sume mari de bani din datoria Greciei, Italiei si Spaniei. SUA, desi datoriile sale egaleaza propriul PIB, sunt vazute ca o mana sigura. Interesant este faptul ca cele mai mari datorii ale americanilor sunt din China si Japonia. De asemenea SUA au datorii de sute de miliarde de euro si in Marea Britanie, Elvetia si Franta. Marea Britanie datoreaza sute de miloane de euro Germaniei si Spaniei. Germania are de primit datorii din partea Greciei, Irlandei, Portugaliei si Spaniei, iar daca aceste tari intra in faliment, economia Germaniei este grav afectata. Japonia este a treia putere economica a lumii, dar cu toate acestea are cel mai mare nivel de datorie publica din tarile dezvoltate. Datoriile ei fiind interne, nu se poate afla in risc de faliment. Totusi, si aceasta tara este afectata de criza financiara globala, de cutremurul si tsunami din primavara acestui an, dar si de criza europeana a datoriilor. Avand in vedere aceasta situatie sumbra in care se afla unele state ale lumii, exista riscul "contaminarii" si a altor tari de a intra in faliment, iar acest risc ne poate conduce spre declansarea unei "catastrofe financiare mondiale" care cu greu mai poate fi stapanita. Deci suntem la rascruce de drumuri. In aceasta situatie toti oamenii politici adepti ai globalizarii, care in prezent ne conduc destinele, sunt datori in fata umanitatii sa gaseasca urgent solutii viabile pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane, in caz contrar omenirea se va prabusi. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu