vineri, 13 aprilie 2018

Raport devastator privind Justitia din Romania

Greco, daca este tradus mai pe romaneste, inseamna organismul anticoruptie al Consiliului Europei. Acest organ care lupta impotriva coruptiei la nivel european nu poate sa fie pacalit de catre liderii PSD-Alde Tariceanu, care incearca prin toate mijloacele sa loveasca in Justitia Romana si in Statul de Drept. Din continutul acestui raport rezulta clar ingrijorarile expertilor Greco care au descoperit mai multe derapaje referitoare la modificarile asupra Legilor Justitie. Este o anomalie sa scoti la pensie magistrati cu o vechime de numai 20 de ani, indiferent de varsta, cu scopul ca acestia sa-si abandoneze dosarele pe care le au in lucru. Astfel, numai la ICCJ vor fi pensionati 94 de judecatori din 115, cat sunt in prezent. Prin aceasta masura aberanta zeci de procese vor fi reluate de la zero, iar multe dintre acestea se vor prescrie, iar urmaritii penal vor scapa nepedepsiti. Magistratii, chiar daca nu sunt obligati sa iasa la pensie, prin intimidare li se va impune acest lucru. Greco califica infiintarea Sectiei speciale pentru investigarea magistratilor drept o "anomalie". Prin crearea acestei sectii speciale se loveste in statutul procurorilor si in independenta acestora. De asemenea, tot o anomalie este si faptul ca Presedintele tarii nu va putea sa respinga pe sefii parchetelor decat o singura data. De asemenea, tot Greco ne spune deschis ca revocarea sefei DNA, ceruta de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, fara motive temeinice, nu este  decat o "Mascarada". In concluzie, Greco recomanda Coalitiei PSD-Alde Tariceanu sa opreasca aceste modificari asupra Legilor Justitiei si a Codurilor Penale, pana nu se fac studii de impact. In caz contrar, vor urma sanctiuni impotriva tarii noastre. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu