marți, 31 octombrie 2017

Incotro indreapta Romania cuplul Dragnea-Tariceanu?

Pe buna dreptate, multi romani se interaba incotro merge Romania, avand in vedere ca aceasta tara, de cand este condusa de Alianta pesedista-aldista, merge din rau in mai rau. Cand vorbim de Sanatate, constatam cu amaraciune ca deficitul de cadre medicale este in continua crestere. In majoritatea localitatilor rurale nu mai avem cadre medicale, multi dintre semenii nostri fermieri mor cu zile. Medicii, asa putini cati au mai ramas, sunt prost platiti si umiliti de politicienii nostri corupti. Alianta PSD-Alde Tariceanu nu a reusit sa invete absolut nimic din tragedia fara precedent produsa acum doi ani la Clubul Colectiv. Astfel, numarul paturilor pentru marii arsi nu a crescut decat cu unul, adica de la 10 la 11 paturi. Sectia speciala de la Spitalul de Urgente Bucuresti nu s-a deschis nici in prezent, iar de constructia unui nou spital nici vorba, toate au fost niste promisiuni electorale. Ambulantele, care si asa sunt putine, si acestea sunt uzate. In cazul unor tragedii, cum ar fi declansarea unor mari incendii, a unor cutremure sau inundatii, suntem la fel de nepregatiti ca si in trecut. Majoritatea cladirilor cu buline rosii nu au fost reabilitate in urma cutremurului din 1977. Cluburile, care acum doi ani au fost inchise, in prezent sunt deschise, chiar daca nu au avizul dat de ISU. Numai in sectorul 2 sunt 42 de scoli care functioneaza fara avizul dat de ISU. Imediat dupa catastrofa de la Clubul Colectiv, romanii au reactionat in strada, si astfel Guvernul Ponta a fost inlaturat. Cu toate acestea, coruptia nu a disparut, ea continua sa ucida. Aceasta blestemata coruptie continua sa afecteze resursele financiare investite in sistemul sanitar, prin ocuparea de pozitii cheie a unor politruci corupti ori incompeteti. Pe de alta parte, cu ajutorul CCR, o institutie complet politizata, a facut ca parghiile legislative ale anchetatorilor sa fie mult diminuate, mergand pana la desfiintarea infractiunilor de Abuz in Serviciu. Tot CCR a eliminat SRI in supravegherea tehnica dispusa de instante in dosarele penale. Ticalosia anti-justitie a mers atat de departe incat actuala coalitie guvernamentala a scos din puscarii criminali, violatori si talhari. Tot CCR, institutie subordonata politicienilor corupti, da decizii dupa decizii impotriva DNA, iar Dosarul Belina este la un pas de absolutizarea imunitatii ministrilor implicati in acest caz. Proiectul de modificare a Legilor Justitiei sunt pe cale sa arunce Justitia in aer, iar strigatele disperate ale celor 4000 de magistrati si CSM sa fie ignorate. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu