marți, 19 ianuarie 2016

Avertisment din partea unor ziaristi privind destramarea Uniunii Europene

Recent, intr-un articol publicat in cotidianul Wall Street Journal, unii jurnalisti fac unele aprecieri alarmante cu privire la existenta  Uniunii Europene. Ei sustin ca Europa se va intoarce de unde a plecat, adica in acea Europa cu imperii, regate, confederatii si mici state. Robert Kaplan, analist al acestei importante publicatii, este de parere ca perioada de pace si prosperitate a tarilor europene a anilor 1950-2009 a trecut. In prezent, Europa se afla in plina criza economica si financiara, primind lovitura dupa lovitura, atat dinauntru cat si dinafara ei. O Europa unita, fara granite intre statele componente si cu o moneda unica, devine pe zi ce trece un vis frumos. Este posibil ca noua harta a Europei sa se transforme intr-o harta medievala, ne spune ziaristul mentionat mai sus. Daca in decursul anilor, Uniunea Europeana si-a dezvoltat inaltele idealuri cu privire la Drepturile Omului, unele regimuri opresive aflate la periferia sa, au profitat si au fortat pe conationalii lor sa se refugieze in Uniunea Europeana. Razboiul din Siria a amplificat si mai mult valul de refugiati care patrund masiv in Uniunea Europeana. Rusia a devenit si ea un jucator strategic in Europa, anexand Crimeea si intervenind militar in estul Ucrainei. Tarile Baltice, Polonia, Romania si Estul Caucazului, considerandu-se in pericol, au fost nevoite sa  ceara sprijin militar din partea SUA. Uniunea Europeana. pentru a rezista in fata unei eventuale agresiuni din afara, ar trebui sa devina cat mai repede un stat federal, asemanator celui din SUA, Canada si Elvetia, sa aiba o Constitutie proprie, un parlament si un singur guvern, nu ca in prezent, cand continua sa fie divizata. Datorita acestei situatii forte ostile, atat din interior cat si din exterior, se desfasoara actiuni de destramare a Uniunii Europene. Grecia si Italia sunt deja luate in vizor, deoarece permit prea usor intrarea in spatiul Schengen a refugiatilor din Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Sa speram ca binele va invinge si ca se vor gasi solutii pentru a se depasi aceasta situatie critica in care in prezent se afla Uniunea Europeana. Cu Dumnezeu inainte. Shalom


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu