sâmbătă, 3 octombrie 2015

Podul de la Cernavoda, o lucrare grandioasa ce apartine lui Anghel Saligny

Noi romanii, ca de obicei, mergem vara la mare unde ne petrecem minunata vacanta pe litoralul romanesc. Pentru aceasta trebuie sa traversam fluviul Dunarea, pe podul de la Cernavoda. Putina lume insa cunoaste anumite amanunte despre construirea acestui pod, cand s-a construit el, si  cine s-a ocupat de proiectarea si constructia lui. Este vorba de Anghel Saligny, cel care s-a nascut la 19 aprilie 1854, in comuna Serbanesti, din judetul Galati. El este considerat unul dintre pionerii tehnicii mondiale in proiectarea si constructia podurilor si silozurilor cu structura metalica, respectiv din beton armat. Anghel Saligny a urmat primele clase de scoala la Pensionul de copii din Focsani, infiintat chiar de tatal sau, Alfred Saligny, pedagog, de origine franceza si stabilit in Romania. Anghel Saligny, dupa ce a terminat gimnaziul din Focsani, s-a inscris la liceul din Potsdam (Germania), iar dupa terminarea lui a urmat cursurile Universitatii din Berlin. In perioada 1870-1874 a urmat studiile ingineresti la Scoala Tehnica Superioara din orasul Charlottenberg. Dupa terminarea studiilor, a lucrat la constructia caii ferate Cottbuz - Frankfurt pe Oder, iar intre anii 1877-1879 la constructia caii ferate Ploiesti-Predeal. Tot in aceasta perioada a proiectat liniile ferate Adjud - Targu Ocna si tot el a construit pentru prima data in lume silozuri din beton armat, la Braila si Galati. Anghel Saligny ramane totusi in istorie cu cea mai grandioasa lucrare a sa: Proiectarea si construirea celui mai mare pod din Europa - podul de peste Dunare de la Cernavoda. Acest pod a fost construit intre anii 1888-1895, fiind considerat la acea vreme cel mai lung pod din Europa. Deci meritul lui Anghel Saligny este acela ca el a reusit sa construiasca cea mai grandioasa constructie din acea vreme. Podul de la Cernavoda despre care vorbim este un sistem ce cuprinde doua poduri principale, cu deschideri intre 140 si 190 metri si o inaltime de 30 de metri. Anghel Saligny a decedat la 17 iunie 1925 in Bucuresti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu