joi, 7 mai 2015

In afara de razboi, Ucraina se confrunta si cu fenomenul coruptiei

Evenimentele ce au avut loc in lume in ultima perioada ne demonstreaza faptul ca fenomenul coruptiei reprezinta o grava problema, care poate sa ameninte chiar si  securitatea nationala a unui stat. Daca ne referim numai la Ucraina, tara vecina noua, observam ca invazia ruseasca care s-a abatut asupra acestei tari se datoreste si fenomenului coruptiei care s-a generalizat aproape in toate sferele de activitate, inclusiv in randul organelor abilitate sa lupte impotriva acestui fenomen. Intr-un raport din anul 2013 al Organizatiei Amnesty International se arata ca in Ucraina in acel an au fost depuse 114474 plangeri impotriva abuzurilor Politiei si numai 1750 dintre acestea au fost investigate, restul ramanand nerezolvate. Departamentul pentru Crime si Trafic Uman (DBZTL), care are  principala sarcina de a lupta impotriva coruptiei, din contra in aceasta institutie se promoveaza  fenomene antisociale. Daca ne referim la fenomenul Prostitutiei, observam ca acei ofiteri "cu mainile murdare" ale acestei institutii au stabilit modalitati prin care banii obtinuti din bordeluri sa ajunga si in mainele lor. In aceasta tara sunt multi politicieni, parlamentari si politisti care sunt implicati in retelele de trafic de carne vie. Piata sexului in Ucraina parcurge 3 paliere. Primul palier il reprezinta fetele de pe strada care sunt obligate sa plateasca politistilor cate 6 euro pe noapte, al  doilea palier este cel al Caselor de toleranta, unde si acolo  prostituatele trebuie sa plateasca o taxa lunara de 3700 euro. Tot in aceasta tara exista si al 3-lea palier ,"Elita prostituatelor", care este controlata de organizatorii de concursuri de moda, acolo unde o fata este inchiriata pentru o noapte cu cateva mii de euro. Prostitutia in Ucraina reprezinta a 25-a problema pe lista fenomenului Coruptiei. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu