vineri, 27 decembrie 2013

Parlamentul Romaniei a primit premiul "Coruptul anului"

Am trait sa o vedem si pe asta, cand o institutie internationala, pe nume: "Organized Crime and Coruption Reporting Project" (OCCRP) a premiat Parlamentul Romaniei, pe anul 2013, pentru efortul deosebit in dezvoltarea domeniului infractional si al coruptiei. Aceasta organizatie este o alianta formata din 19 ONG-uri si asociatii de jurnalisti din Europa si Asia Centrala care se ocupa de investigatii cu privire la fenomenul coruptiei in lume. Suntem deci fruntasi in "Intrecerea socialista", unde in Parlamentul Romaniei se combina de minune hotii batrani, care au o experienta avansata, cu hotii mai tineri care sunt plini de energie si dornici de afirmare, fiind un exemplu pentru toti hotii Romaniei. Deci, Parlamentul Romaniei a primit ceea ce merita, iar noi romanii suntem obligati sa suportam o asemenea umilinta. Premiile OCCRP recompenseaza pe toti acei care promoveaza principiile unei societati fara respect fata de lege; pentru frauda, deturnare de fonduri, falsificare, furturi si mita, in general pentru coruptie. Infractorii incearca tot timpul sa scape de rigorile legii, iar in acest an parlamentarii romani s-au luptat din rasputeri sa-i scoata basma curata. Astfel, nu de mult, Parlamentul roman a aprobat cateva amendamente la codul penal prin care se da dreptul membrilor sai, cat si altor oficiali alesi, sa aiba imunitate in fata acuzatiilor de coruptie. In acest fel, ei nu mai pot fi invinuiti de luare de mita, abuz in serviciu, conflict de interese si alte acuzatii legate de coruptie. Prin aceste amendamente se vrea transformarea fenomenului de coruptie in ceva legal. Parlamentul roman a propus de asemenea o lege de amnistie prin care sa fie eliberati din inchisori cei care au de executat pedepse pana la 6 ani, sub pretextul supraaglomerarii inchisorilor. Scopul insa este cu totul altul si anume eliberarea fostilor parlamentari si ministri  incarcerati. In acest moment mai sunt 28 de parlamentari condamnati sau in curs de condamnare pentru coruptie. Mai sunt circa 100 de primari, care sunt judecati pentru abuz in serviciu. Cum poti sa dormi linistit, cand tu alegi sa te reprezinte in Parlamentul Romaniei un hot dovedit? Noi romanii trebuie sa iesim din acea apatie in care ne gasim in prezent si sa cerem parlamentarilor nostri dreptul la o viata normala, bazata pe respectarea legilor in vigoare. Nu trebuie exagerata ideea ca toti romanii fura, dar avem o mentalitate complet gresita, aceea ca acceptam pe toti acei care fura, inclusiv pe guvernanti. Mai trist este si faptul ca unii dintre noi  nu inteleg ca prin coruptie si furt ni se afecteaza tuturor nivelul nostru de trai. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu