miercuri, 9 octombrie 2013

Comemorarea Holocaustului din Romania

In fiecare an, la data de 9 octombrie, in Romania se comemoreaza Holocaustul, acel flagel care a  lasat  urme negre de chin si suferinte asupra unor oameni nevinovati. Un supravietuitor al acelor vremuri triste, pe nume  Liviu Rotman, ne povesteste despre situatia disperata in care evreii din Romania au trait acele momente tragice. In declansarea celui de Al Doilea Razboi Mondial, principalul vinovat se stie ca a fost Hitler si colaboratorii lui.  Din ordinul  lui Hitler s-au ucis 6 milioane de evrei nevinovati, majoritatea fiind bolnavi, batrani si copii. Romania a fost aliatul Germaniei fasciste si a aplicat si ea politici de exterminare in masa a evreilor. In perioada anilor 1939-1944, aproximativ 300.000 de evrei si-au pierdut viata ca urmare a genocidului organizat de autoritatile romane din acea vreme. Sub conducerea regelui Carol al 2-lea, a legionarilor si a maresalului Antonescu, populatiei evreiesti i s-a aplicat un regim sever de supravietuire: aceasta populatie a fost exclusa din viata politica, economica si culturala, si apoi a devenit victima a deportarilor si uciderilor in masa. Tot in aceasta perioada s-a dat o lege prin care se interzicea evreilor sa practice comertul, sa inchireze spatii comerciale si sa ocupe functii publice. Atunci s-a interzis prin lege si casatoria intre evrei si romani. In anul 1930 pe teritoriul Romaniei se aflau peste 700.000  de evrei, fiind a doua minoritate nationala ca numar, dupa unguri. Programul exterminarii evreilor a fost extins si la Iasi, unde in trei zile  au fost ucisi in jur de 13.000 de evrei. La 9 octombrie 1941 incep deportarile masive in Transnistria. Potrivit unor date oficiale, si-au pierdut viata in regiunea Transnistreana un numar de 120.000 de evrei si 12.000 de rromi. In octombrie 1942, maresalul Antonescu a facut si si el o fapta buna: a refuzat sa trimita la Auschwitz, la cererea armatei germane, evreii din Romania si astfel ca un numar de circa 300.000 de persoane a reusit sa supravietuiasca, unii dintre ei ajungand pe cont propriu chiar in Palestina. Institutul National de Studierea Holocaustului din Romania, "Elie Weisel", organizeaza in fiecare an simpozioane cu privire la Holocaust, ultimul simpozion a avut loc in perioada 9-15 septembrie 2013. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu