sâmbătă, 24 august 2013

Sa discutam putin si despre controversatul 23 august 1944

S-au implinit 69 de ani de la  controversatul 23 august 1944, an care ne-a adus mai multe necazuri decat bucurii. Cu privire la acest eveniment, care face parte din istoria noastra nationala, parerile continua sa fie impartite si dupa cei 69 de ani. Majestatea Sa Regele Mihai, care recent a aparut la Televiziunea Romana, sustine in continuare ca arestarea maresalului Antonescu si intoarcerea armelor de catre Armata Romana impotriva Germaniei hitleriste, la 23 august 1944, a fost utila si necesara, intrucat alta solutie nu exista. Alti romani sustin si in prezent ca actul de la 23 august 1944 a fost o tradare a neamului romanesc. Putina istorie nu ne strica, daca incercam sa ne aducem aminte de acele evenimente involburate. Maresalul Ion Antonescu a fost numit de Regele Carol al 2-lea ca prim ministru la data de 4 septembrie 1940, iar dupa 4 ani, Regele Mihai l-a demis si arestat. Ion Antonescu s-a aliat cu Puterile Axei si a atacat Spatiul sovietic, pentru eliberarea teritoriilor ocupate de catre rusi, deci a fost un act legitim, spun unii istorici. Razboiul fiind pierdut, Maresalul Ion Antonescu, a refuzat sa semneze Armistitiul cu Uniunea Sovietica si trecerea Armatei Romane de partea Aliatilor. O parte din Armata Romana i-au luat exemplul, refuzand sa se alature dusmanilor rusi, retragandu-se in munti. Majoritatea din ei au murit eroic, dar nu si-au incalcat juramantul militar. In aceste imprejurari, Romania se afla sub ocupatie ruseasca, care nu a fost deloc usoara. Atunci a luat nastere Blocul National Democrat, format din liberali, taranisti social democrati si comunisti, la care s-au adaugat si unii ofiteri superiori ai Armatei Romane. Dupa demiterea si arestarea Maresalului Antonescu, Romania a declarat razboi Germaniei si Ungariei, tari care mai ramasese in Coalitia Axei. Acordul de armistitiu intre Romania, pe de o parte, si SUA, Regatul Unit al Marii Britanii si URSS, pe de alta parte, a fost semnat la 12 septembrie 1944. Acest armistitiu a fost total in defavoarea Romaniei. Atunci Marile Puteri au stabilit si modalitatile politice de guvernare a Romaniei, precum si plata de despagubiri rusilor, in valoare de 300 milioane dolari, pe timp de 6 ani, sub forma de bunuri materiale. Rusii nu au respectat acest Armistitiu si ne-au jefuit mult mai mult, cat timp eram ocupati de soldatii rusi. Tot atunci s-a stabilit retrocedarea Ardealului de Nord Romaniei, in timp ce Cadrilaterul, Basarabia si Bucovina de Nord au ramas in posesia bulgarilor si rusilor. Tot atunci, Marile puteri invingatoare, respectiv Marea Britanie, SUA, Franta si URSS, nu au vrut sa accepte statut de state invingatoare si altor tari care au luptat impotriva Germaniei hitleriste, cum ar fi: Polonia, Norvegia, Olanda, Belgia, Jugoslavia si Grecia. Tratatul de pace de la Paris din anul 1947 a stabilit ca atat Romania, dar si Italia, sa fie declarate tari invinse, chiar daca acestea au trecut de partea Aliantei. Istoria ne invata ca cei mari si puternici trebuie intodeauna sa castige, noi fiind o tara mica, intotdeauna am pierdut. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu