vineri, 25 ianuarie 2013

Inegalitatea dintre bogati si saraci se accentueaza tot mai mult

Traim cu totii vremuri destul de grele, pe care de bine de rau suntem nevoiti sa le suportam cu totii. Unii, adica cei bogati mult mai usor, sau de loc, altii, cei saraci, care sunt si cei mai multi, in conditii foarte grele. Aceasta criza economica si financiara ce parca nu se mai mai termina niciodata, loveste grav in aceasta populatie majoritara care se pauperizeaza tot mai mult. Organizatia umanitara Oxfam, cu sediul in Marea Britanie si care activeaza in peste 90 de tari, ne avertizeaza in legatura cu problemele legate de saracie si inechitate sociala. Barbara Stocking, directorul general al Oxfam, arata ca in ultimii 20 de ani persoanele cele mai bogate din lume, care reprezinta 1% din populatia Globului pamantesc, au inregistrat o crestere cu 60% a veniturilor, iar oamenii saraci ai planetei supravetuiesc cu circa 1,15 dolar pe zi. Inegalitatea dintre bogati si saraci se amplifica tot mai mult, lucru ce dauneaza productivitatii muncii si pune in pericol democratia. Pentru aplanarea tensiunilor sociale, organizatia Oxfam cere liderilor mondiali sa semneze un acord prin care sa se angajeze sa reduca inegalitatea exagerata dintre bogati si saraci. Se cere o lupta mai apriga impotriva bogatiei extreme, inchiderea paradisurilor fiscale, o fiscalitate mai corecta si mai multa gratuitate pentru serviciile publice. Si in Romania, bogatanii ar putea resuscita economia cu bogatiile lor. Dar, avand in vedere ca majoritatea dintre acestia sunt "patrihoti", ei isi depun banii in cine stie in ce paradisuri fiscale, in loc sa investeasca in Romania. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu