miercuri, 28 septembrie 2016

Povestea unui politruc transformat peste noapte din acuzat in acuzator

Acest lucru se petrece in Romania anilor 2016, cand peste un an tara noastra va prelua presedentia  Uniunii Europene. Este vorba despre deputatul Sebastian Ghita, cel care s-a prezentat martea trecuta la Parchetul General, unde a depus un autodenunt prin care arata ca atat el, cat si alti demnitari, au gresit profund, falsificand si "masluind", inconstient, raportul tehnic de expertiza, prin care s-a stabilit ca Laura Codruta Kovesi nu a plagiat teza de doctorat. El spune ca a hotarat sa faca acest denunt pe motiv ca din anul 2012, de cand s-a intamplat aceasta fapta, traieste un cosmar teribil si, in sfarsit, abia acum s-a hotarat sa reclame aceasta fapta. Acel raport a fost scris la sediul Guvernului Romaniei, si regreta ca s-a mintit ca teza de doctorat a doamnei Kovesi nu este plagiata. Sebastian Ghita este contrazis insa de Consiliu National de Etica, care in august 2012, a decis ca Laura Codruta Kovesi, pe atunci procuror general al Romaniei, nu a plagiat in lucrarea de doctorat. Si CSM ii apara reputatia Codrutei Kovesi, considerand denuntul lui Ghita o facatura. De asemenea si ministru Educatiei sustine ca doamna Laura Codruta Kovesi nu a plagiat. Presedintele tarii, Klaus Iohannis, considera ca acest denunt la patru ani distanta pare "ciudat" si solicita organelor in drept sa afle adevarul. Sefa DNA a acordat recent un interviu la un post de televiziune in care spune clar ca s-a obisnuit cu toate atacurile politicienilor nostri certati cu legea, si nu se lasa impresionata, chiar daca acesti politicieni corupti au angajat si firme straine de spionaj sa o hartuiasca si sa o intimideze. De fapt, acest Ghita care s-a transformat din acuzat in acuzator, incearca sa ne spuna o minciuna pe care nici curcile nu o cred. Prin acest denunt calomnios el isi mai incearca ultima sansa de a scapa de puscarie. In sprijinul lui a venit si Traian Basescu, mintind si el ca a cunoscut de falsificarea raportului tehnic de expertiza a tezei de doctorat, dar a tacut. Abia acum, sustine domnia sa ca a simtit nevoia sa povesteasca romanilor aceasta fapta.Din nou Traian Basescu se da intr-un spectacol de circ. In concluzie, toti hotii si coruptii din Romania o vor afara pe sefa DNA, fiindca aceasta nu iarta nimic si pe nimeni. Impotriva Codrutei Kovesi este si Tariceanu, cel care afirma in public ca aceasta darama democratia, iar Basescu spune ca-i distruge familia, la fel si Ghita minte cu nerusinare, acuzand-o pe nedrept pe Codruta Kovesi, pentru a scapa de "Mititica". Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 27 septembrie 2016

Vin alegerile,iar patrihotii incearca din nou sa pacaleasca pe romani!

Romania este o tara  fruntasa, devenind prima  din Uniunea Europeana in care imunitatea senatorilor si deputatilor s-a transformat intr-un veritabil scut anti- Justitiei. Dupa ce au furat voturi, si au furat doctorate, unii dintre politrucii nostri parlamentari au reusit peste noapte sa se si imbogateasca, iar când a intervenit  DNA sa-i traga la raspundere au folosit imunitatea parlamentara si multi au scapat nepedepsiti. Asa se face ca in Parlament continua sa-si desfasoare activitatea nestingheriti de nimeni, urmariti penal sau chiar persoane condamnate penal. Acesti politruci dupa ce ajung in Parlament se transforma peste noapte in patrihoti, meserie mult apreciata in mediul politic. Dupa 26 de ani de tranzitie  acesti patrihoti nu au facut nimic altceva, decat au promovat hotia. Povestea patrihotilor este mult mai veche, de ea a amintit si Vasile Alecsandri in scrierele sale: Unii vrednici patrioti/ Dar mai vrednici patrihoti/ Latra, urla furiosi/ Pana ce apuca un os. Vin alegerile parlamentare, si cu parere de rau trebuie sa recunoastem faptul ca din nou patrihotii  isi creaza cale libera pentru a ne mai pacali odata, si a ne mai conduce inca 4 ani. In prezent avem un guvern de tehnocrati, care in curand se pregatesc sa-si faca bagajele, si sa plece majoritatea dintre ei la Bruxelles. Acest  guvern, chiar daca are o perioada scurta de guvernare, a adus o normalitate in viata noastra de zi cu zi. Recent premierul Dacian Ciolos, a avut un schimb dur de replici cu  pesedistul condamnat penal, Liviu Dragnea, caruia i-a spus ca el nu vorbeste limba demagogiei si populismului pe care il foloseste PSD, si ca acest guvern vorbeste putin, dar face mult, aratand ca starea economica a tarii este buna. In incheiere, Dacian Ciolos a mai spus, ca daca iti iubesti patria cu adevarat trebuie sa nu furi si sa-ti tii cuvantul dat. Mesajul transmis de  Dacian Ciolos a deranjat foarte mult pe patrihotii pesedisti si aldisti. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

vineri, 23 septembrie 2016

Manifestatii de protest fata de blocarea de catre Senat a anchetei penale a lui Gabriel Oprea

Joi seara, mii de oameni de toate varstele, din Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Brasov, Craiova si Galati au iesit in strada pentru a-si manifesta indignarea, dar si pentru a protesta impotriva refuzului Senatului Romaniei de a lasa cale libera judecarii lui Gabriel Oprea, cel care este invinuit  de uciderea din culpa a politistului Bogdan Gigina. Nu este pentru prima data când un parlamentar este scapat de catre colegii sai sa fie anchetat de Directia Nationala Anticoruptie. Peste 70 de senatori, majoritatea dintre acestia fiind din PSD si ALDE Tariceanu, nu au fost deloc impresionati de moartea acestui politist. Mentionez faptul ca, in acest caz, Senatul Romaniei nu a vrut sa tina seama nici de senatorii juristi, care inainte cu o zi si-au dat acordul ca senatorul Gabriel Oprea sa poata fi urmarit penal pentru uciderea din culpa a politistului Bogdan Gigina. Cred ca aici avem de-a face cu "o caracatita de interese", a spus Emil Pascut, liderul Sindicatului  Politistilor, "Diamantul". Traim intr-o tara lipsita de educatie si lovita de saracie cronica, unde politicienii nostri, dupa ce ajung in varful piramidei, confisca tot, inclusiv suveranitatea individului, dupa care o folosesc in interese proprii. In Constitutie se prevede la articolul 16 ca toti romanii au un tratament egal in fata legii. Totusi, la noi, parlamentarii si guvernantii nu pot fi retinuti, perchizitionati sau cercetati fara acordul celor doua camere. Acest privilegiu prevazut in Constitutie creaza inegalitate intre semenii nostri, si ca atare ar trebui sa fie urgent modificat. Deci este necesar sa se revizuiasca Constitutia tarii, eliminandu-se aceste privilegii acordate alesilor nostri, deoarece toti oamenii sunt egali in fata legii, indiferent ce functie indeplinesc in stat. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

miercuri, 21 septembrie 2016

Parlamentul rusinii nu s-a dezis nici de aceasta data!

La data de 19 septembrie a.c., senatorii PSD si ALDE Tariceanu au mai facut inca o "Gafa" de zile mari, "gafa" ce s-a raspandit cu viteza vantului, peste mari si oceane. Procurorul General al Romaniei a solicitat Senatului Romaniei incuviintarea inceperii urmaririi penale a senatorului Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de infractiunea de ucidere din culpa a politistului Bogdan Gigina. Gabriel Oprea a scapat de urmarirea penala, deoarece senatorii din PSD si din ALDE Tariceanu, au votat cu 73 de voturi "contra" acestei masuri. Opinia publica din tara noastra, fiind dezamagita de aceasta hotarare nedreapta luata de senatorii PSD si ALDE Tariceanu, care in prezent sunt majoritari in Parlamentul Romaniei, au hotarat pe buna dreptate ca in zilele ce urmeaza sa iasa in strada si sa protesteze impotriva acestei nedreptati. Organizatorii protestului ce va avea loc in aceste zile sunt revoltati pentru faptul ca institutia cea mai importanta din tara noastra, care se cheama Senatul Romaniei, impiedica Justitia sa-si faca datoria, se arata in comunicatul postat pe un link de pe Google Maps. Reactii de dezaprobare au venit si din partea Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, care a spus ca "Senatul, blocând ancheta penala asupra lui Gabriel Oprea, actul de justitie nu mai poate fi infaptuit, si ca vinovatia sau nevinovatia unei persoane nu se stabileste in Parlament". Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucuresti, precum si ambasadorul Marii Britanii in Romania, au luat si ei atitudine impotriva hotararii Senatului Romaniei, care impiedica Justitia Romana sa-si faca datoria. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Teroristii (nebunii lumii) continua se dezlantuie teroare mai mult ca niciodata!

Statele Unite ale Americii au comemorat recent implinirea a 15 ani de la acele sangeroase atacuri teroriste care au avut loc la 11 septembrie 2001. Au fost momente de reculegere pe intreg teritoriul acestei tari, in memoria celor 2978 de morti. In acel an blestemat, teroristii (nebunii lumii) au declansat 4 atacuri teroriste care s-au soldat cu deturnarea de avioane civile spre cele doua turnuri World Trade Center din marea metropola New York, Pentagonul si cladirea Capitolului din Washington. Primele trei atacuri au reusit, in timp ce al patrulea avion capturat de teroristi s-a prabusit pe un camp, dupa ce pasagerii si-au dat seama de pericol si au ripostat. Dupa aceste deturnari, s-a constatat ca gruparea terorista Al-Qaeda a fost in spatele acestei tragedii. Liderul acestei organizatii teroriste nu a fost altul decat bin Laden. Acest individ periculos a fost cautat de mai bine de 10 ani, gasit si executat de catre fortele de securitate americane. Dupa 15 ani de cand Statele Unite ale Americii au fost lovite asa de puternic de catre hoardele teroriste, in lume nimic nu s-a schimbat. Faptele de terorism continua sa se inmulteasca si sa se raspandeasca pe tot Mapamondul. In acest an au avut loc mai multe atentate teroriste. Astfel, in Franta, teroristii au organizat mai multe atacuri, soldandu-se cu multi morti si raniti. In Germania, intr-o singura saptamana au avut loc patru atacuri teroriste soldate cu 10 morti si peste 50 de raniti. In ultima perioada de timp statele europene sunt zguduite de atacuri teroriste venite din partea jihadistilor apartinand Statului Islamic. Comunitatea internationala, in loc sa se uneasca si sa lupte impotriva acestui flagel, ea continua sa se dezbine. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

marți, 13 septembrie 2016

Dupa Brexit, britanicii nu mai reusesc sa gaseasca usa iesirii din UE

Ruptura Regatului Unit al Marii Britanii  din Uniunea Europeana inca nu s-a produs. Ziarul britanic The Telegraph spune ca negocierile dintre Marea Britanie si Uniunea Europeana se vor declansa, urmând a fi finalizate in 2 ani. Adevaratele socuri pentru economia britanica ar putea surveni dupa ce se vor declansa aceste negocieri. La Summitul G20, tinut recent in China, SUA si Japonia s-au aratat interesate de piata unica a Uniunii Europene si mai putin de piata din Marea Britanie. Companiile japoneze nu au intarziat sa trimita si un mesaj prin care ii avertizeaza pe britanici ca isi vor limita activitatile economice in aceasta tara daca Londra nu-si pastreaza accesul pe piata Uniunii Europene. Presedintele SUA, Barak Obama a declarat ca prioritatea SUA este semnarea acordului TTIP cu Uniunea Europeana si mai putin comertul cu Marea Britanie. Si danezii critica aspru Londra, cerand britanicilor, odata cu iesirea din Uniunea Europeana, sa-si plateasca toate datoriile privind  proiectele in derulare. Primul ministru al Marii Britanii, Theresa May, intentioneaza, in cadrul negocierilor de activare a articolului 50 din Tratatul  de la Lisabona, sa pastreze accesul Marii Britanii la piata libera de pe continent, fara a acorda insa si dreptul de libera circulatie in Marea Britanie a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Decizia britanicilor de a iesi din Uniunea Europeana a facut ca viata unor imigranti  din estul Europei sa se schimbe in rau. Un val de ura s-a abatut asupra est-europenilor. De la pravaliile acestora, carora li s-a dat foc, pana la batai in plina strada, care s-au soldat cu ucideri de persoane, pe motiv ca sunt imigranti. Jurnalistii de la The Guardian au stat de vorba cu unii imigranti din estul Europei, rezultând ca acestia sunt nemultumiti de felul in care sunt tratati dupa Brexit. Astfel, un imigrant rus a declarat ca dupa Brexit in Marea Britanie se promoveaza ura si rasismul impotriva imigrantilor. O romanca care locuieste in Birmingham a declarat ca se simte mereu urmarita, si ca Brexitul este folosit pentru promovarea rasismului si a urii impotriva imigrantilor. Tot acesti jurnalisti au constatat ca se fac remarci deloc politicoase asupra polonezilor care sunt in numar mare in Regatul Unit si practica meseria de instalator. Deci, in concluzie, britanicii prin acest Brexit neavenit au cazut din lac in put, si cu greu vor reusi sa mai iasa la suprafata. Mii de britanici anti-Brexit ies zilnic in strada, protestând impotriva guvernantilor britanici si militand pentru o Europa unita. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 11 septembrie 2016

Populatia lumii devine din ce in ce mai batrana!

Din statisticile  demografice recent  publicate rezulta ca populatia lumii devine din ce in ce mai batrana. Numarul persoanelor de peste 65 de ani depaseste pentru prima data numarul de copii. Astfel, in fiecare luna aproape un milion de persoane împlinesc varsta de 65 de ani. Pe viitor se asteapta ca numarul de persoane mai in varsta de 65 de ani sa creasca la 2 milioane pe luna, iar pana in anul 2040 acest numar se va dubla, ajungând  la 1.3 miliarde persoane trecute de varsta de 65 de ani. In aceasta situatie se va reduce mult numarul persoanelor apte de munca, ceea ce va duce la costuri sociale foarte mari. In decursul anilor s-a constatat ca imbatranirea accelerata a populatiei se produce in tari dezvoltate din punct de vedere economic si social, din Europa si  din America de Nord. In prezent, aceasta tendinta se extinde si la tarile in curs de dezvoltare si din alte zone, in mod deosebit cele din Asia. Numarul persoanelor in varsta a crescut mult in ultima perioada si continua sa creasca datorita unor factori cum ar fi: existenta unui sistem sanitar mai bun, conditii mai bune de trai, educarea populatie impotriva fumatului si a unei vieti dezorganizate. In cartea recordurilor, titlul de cea mai varstnica persoana din lume este detinut de Mbah Gotho, din Indonezia, care are 145 de ani si s-a pregatit pentru moarte inca din 1992, când avea 122 de ani. Si-a cumparat loc de veci langa copiii sai. Este singurul dintre 11 frati care mai traieste. Proprii sai copii au murit si ei, cele 4 neveste au murit si ele, ultima in anul 1988. Batranul este bunic, strabunic, si stra-stra bunic. Secretul longevitatii, a spus batranul, este rabdarea. Ratele mici de natalitate contribuie si ele la scaderea populatiei active, reducand  astfel forta de munca necesara progresului.  Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Unele aspecte din istoria zbuciumata a poporului roman, greu incercat

In prezent, unii lideri politici anti-europeni sustin cu tarie modificarea granitelor in Europa. Când este vorba despre Romania, se propaga ideea ca noi, romanii, ar trebui sa mergem in Transilvania si Banat cu pasaport vizat de unguri. Acesti lideri politici ori uita, ori se fac ca nu cunosc istoria popoarelor care locuiesc in Europa. Ei nu stiu, sau nu vor sa stie ca ungurii au venit mult mai tarziu pe meleagurile europene, stabilindu-se definitiv in campia Panonica. Acesti lideri ar trebui sa stie faptul ca actuala granita a Romaniei este definitiva si nu poate fi schimbata niciodata. Romanii au locuit permanent pe acest spatiu carpato-danubian, inca din anul 275, iar poporul roman s-a format din doua componente: daci si romani. Limba romana este o limba neolatina, asemanatoare cu limbele franceza, spaniola, portugheza si italiana. Limba latina a fost preluata de catre geto-daci. Influenta elementelor slavone a fost nesemnificativa, ea nu a reusit sa schimbe caracterul latin al limbii romane. In Transilvania au fost ulterior colonizati secui, sasi, cavaleri ai Ordinelor teutoni si ioaniti. Secuii sunt de origine turca, iar sasii au fost adusi din zona Rhinului si Flandra, precum si din Saxonia, din Germania. Cavalerii teutoni au fost adusi in Tara Barsei pentru a opri incursiunile cumanilor din Muntenia. Cavalerii ioaniti au fost colonizati in Banat. Basarabia, pamant romanesc, a fost ocupata in anul 1538 de catre Imperiul Otoman, condus de catre Suliman Legiuitorul, pe timpul domniei lui Petru Rares, devenind Raia turceasca. In anul 1912 aceasta provincie a trecut in stapanirea Imperiului Tarist. Dominatia ruseasca pe acest teritoriul a fost timp de 179 de ani, cu multe suferinte si tragedii. Regimul tarist a dus o politica de deznationalizare, aducerea rusilor pe teritoriul moldav, in scopul diluarii elementului romanesc, interzicerea folosirii limbii romane in scoli si biserici, introducerea alfabetului chirilic, au fost persecutii de orice fel, care au marcat profund istoria Basarabiei, începând cu rapirea sa din 1812 si pana când acest teritoriu a devenit independent, in anul 1991, când URSS s-a destramat. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 8 septembrie 2016

Tiganii nostri plimbareti luati in vizorul jurnalistilor britanici

Recent, un grup de jurnalisti de la ziarul britanic Daily Mail a poposit pe meleagurile noastre mioritice, pentru a culege informatii in legatura cu etnia tiganeasca de la noi din tara, care acum s-a raspandit in UE. Unii traiesc si in Marea Britanie. Primul popas l-au facut in orasul Tandarei, acolo unde trei sferturi din locuitori sunt tigani. Jurnalistii britanici au ramas surprinsi când au vazut cu ochii lor impunatoarele vile pe care le-au construit. Locuitorii acestei etnii cersesc si sunt beneficiari ai unor ajutoare sociale in Marea Britanie. La prima vedere, spun ziaristii, când ajungi in Tandarei ai impresia ca nu te afli in Romania, ci ca te afli intr-un cartier rezidential din Beverly Hills. Dupa parerea acestor britanici, acest oras nu putea fi constrit fara ajutoarele sociale primite din Regatul Unit. Vilele construite in Tandarei sunt mai mari si mai luxoase decat in toata Marea Britanie, iar BMW-urile abia mai incap pe alei. Acesti jurnalisti nu cred ca asemenea palate se pot construi cu bani cinstiti. Din sondajele efectuate in rândul localnicilor romani a rezultat ca acestora le este frica sa iasa noaptea din case in perioada sarbatorilor, atunci când tiganii se intorc acasa, din strainatate. Linistea in aceasta localitate se asterne abia dupa ce tiganii se intorc "la munca" in strainatate. Din spusele acestor jurnalisti a mai rezultat ca tiganii din Romania s-au inmultit foarte mult si datorita asigurarilor sociale pe care le primesc din alte tari din UE. S-a mai constatat ca aceste palate construite in Tandarei nu sant facute pentru a fi locuite, ci pentru a fi admirate de cei din jur. S-a mai constatat ca proprietarii acestor palate impunatoare nu locuiesc in ele, ci locuiesc in spatele lor, in incaperi insalubre. Curatenia acestor palate, precum si saparea gradinilor din jurul lor sunt facute de romani. Recomand jurnalistilor de la publicatia Daily Mail sa mai faca un efort, sa mearga si sa faca o vizita si la Regele Cioaba din Sibiu, sa ne prezinte Palatul acestuia care, din auzite, se presupune ca este plin cu aur si bijuterii de valoare. Cu  Dumnezeu inainte. Shalom

duminică, 4 septembrie 2016

Sa combatem teoriile periculoase privind redesenarea hartii Europei

In mediul virtual circula teorii naziste privind redesenarea hartii Europei, prin modificarea granitelor unor tari. Romania este si ea vizata in astfel de idei periculoase. Astfel, in cazul unirii Romaniei cu R. Moldova, tara noastra ar trebui sa cedeze Ungariei toata Transilvania. Tot dupa acest scenariu, Ungaria ar mai trebui sa capete si Nordul Banatului Sârbesc, Voivodina si Transcarpatia. Deja in Ungaria, in scoli, elevii invata geografia Transilvaniei, ca si cum ar fi un teritoriu al lor. Fata de Croatia, Slovacia sau Serbia, state care au apartinut si ele Imperiului Austro-Ungar, ungurii nu au nici un fel de pretentii teritoriale. Ungurii au insa pretentii teritoriale fata de Romania, deoarece au considerat-o dintodeauna o tara vulnerabila. In prezent, miscarile extremiste, iredentiste si sovine ale maghiarilor din Ungaria si Transilvania sunt sincronizate cu miscarile stataliste din R.Moldova. Toate aceste actiuni comune pe teritoriile Ungariei, Romaniei si R. Moldova sunt dirijate de Moscova. Astfel, nu de mult, liderul rus Vladimir Putin a cerut public reconsiderarea granitelor rezultate in urma Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pe linia schimbarii granitelor, in afara de Romania, mai sunt vizate si Ungaria, Kaliningrad, Polonia si Germania. Vladimir Putin spune ca cineva trebuie sa deschida "Cutia Pandorei", "cutie care nu va fi deloc una roz". Dupa spusele liderului rus, Vladimir Putin, noi romanii ar trebui sa mergem in Transilvania si Banat cu pasaport vizat de unguri. Marele tar Putin uita insa sa vorbeasca si despre tara sa natala, Rusia, care ar trebui si ea sa-si reconsidere granitele. Uita sa aminteasca faptul ca in curând se va implini un secol de la declansarea Primului Razboi Mondial al carui rezultat a fost nu numai redesenarea hartilor de pe planeta, dar si schimbarea profunda in structura sociala a lumii. Pe 22 iunie 1941, Wehrmacht-ul german a declansat Al Doilea Razboi Mondial, tot pentru redesenarea hartii Europei, prin modificarea granitelor si, in cele din urma, a generat una dintre cele mai brutale conflagratii  ale epocii noastre. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Romania a trecut de la agonie la extaz!

Inainte de a vorbi despre optimismul integrarii noastre in Uniunea Europeana, ar fi bine sa facem o incursiune in istoria Comunismului, pe care unii dintre noi l-au trait din plin, si inca isi mai aduc aminte de acea trista perioada prin care am trecut. Romanii au reusit sa treaca cu brio de acele vremuri uracioase, facand adesea "Haz de necaz". Marele scriitor Mark Twain spunea cândva: "Mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate". Timpul a trecut, dar istoria nu poate fi uitata asa de usor. Pe teritoriul Romaniei au existat doua forme de comunism: La inceput am avut "Democratia populara" si apoi a venit ca un trasnet "Epoca de aur" a clanului Ceausescu. Regimul totalitar si-a lasat amprenta pana in zilele noastre. Conditiile insuportabile pe care le-a trait majoritatea dintre noi au lasat un gust amar care nu se poate uita asa de usor. S-a inceput la sate cu confiscarea pamanturilor, animalelor, si utilajelor agricole. Cei instariti erau aruncati in temnite, pe motiv ca au inrobit pe cei multi si saraci. In anul 1962 a fost incheiat procesul de colectivizare fortata. Atunci s-a hotarat ca toate bunurile agricole sa fie trecute in proprietatea CAP-urilor. La orase s-a facut Nationalizarea principalelor mijloace de productie. In toata aceasta perioada populatia Romaniei s-a confruntat cu lipsa alimentelor, carburantilor si gazelor naturale. Singura televiziune a fost obligata de nomenclaturisti sa reduca programul la numai 2 ore pe zi, si acelea erau dedicate "Conducatorului iubit". Deplasarea in strainatate era strict limitata la persoane atasate profund PCR. Dupa terminarea studiilor erai obligat sa lucrezi acolo unde statul comunist te trimitea. Democratia in acea perioada de trista amintire lipsea cu desavarsire, la fel cum se intampla in prezent in Koreea de Nord. Timpul a trecut si iata-ne ajunsi in Uniunea Europeana, când la 25 aprilie 2005 Romania impreuna cu Bulgaria au semnat Tratatul de aderare. Dupa aderare, Romania a trecut de la statutul de observator, la statutul de membru cu drepturi depline. In prezent Romania este a 7-a tara din UE, dupa numarul de locuitori. Romania desemneaza 35 de deputati in Parlamentul european, iar limba romana a devenit una dintre limbile oficiala a Uniunii Europene. Cu Dumnezeu inainte. Shalom

joi, 1 septembrie 2016

O lume caineasca, caineasca de tot, in care noi romanii traim!

Am parcurs cu totii o perioada destul de lunga a comunismului pe care "Fratele nostru mai mare de la Rasarit" ni l-a impus. Timpul a trecut si in prezent am ajuns in perioada de Tranzitie, când romanii au trecut din lac in put. Acum, datorita libertatii pe care o avem, plecam "liberi" in strainatate, dar ne uitam si ne abandonam copiii, parintii sau rudele batrane si bolnave. Saracia si incultura ne-au transformat din oameni blanzi, cinstiti si corecti, asa cum era cândva romanul, in persoane lipsite de omenie, plini de ura, de invidie, de dusmanie si nesimtire. Toate aceste "Calitati" sunt la ele acasa, facand casa comuna cu politicienii nostri corupti. Cazul de la Iasi, prezentat in presa centrala, m-a impresionat profund, când o femeie si-a petrecut ultimii 49 de ani la Spitalul de Psihiatrie de la Socola. Aceasta femeie in varsta de 67 de ani a ajuns la Socola la varsta de 18 ani, in floarea vietii, si de atunci nu a mai iesit din acest spital nici astazi. Cu toate ca are frati si surori, acestia nu au mai venit sa o vada de foarte mult timp, abandonand-o definitiv acolo. Fiind intrebat de unii reporteri de la un post TV, pe unul din fratii acestei femei, acesta a declarat ca rudele nu doresc sa o aduca acasa, deoarece pacienta "Face urat". Medicii de la Spitalul de Psihiatrie Socola il contrazic pe acest individ iresponsabil, afirmând ca aceasta pacienta nu reprezinta un pericol social, si ca atare ar putea locui in familie, alaturi de cei dragi, cu conditia sa urmeze tratamentul medicamentos. Cazuri de acest gen sunt cu duiumul in toata Romania, când mii de pacienti sunt  uitati in spitale de catre rudele lor apropiate. Am ajuns sa ne abandonam batranii, asa cum de secole procedeaza si eschimosii. Acestia lasa batranii pe gheata, asezandu-i pe un Aisberg plutitor. Ramas singur pe gheata, batranul va muri cu siguranta, ori de frig, ori de foame. Eschimosii folosesc acest ritual, crezând ca batranii, ramanand singuri pe apa, vor muri cu demnitate si vor iesi cu gratie din aceasta lume, fara sa devina o povara pentru cei din jur. Cu Dumnezeu inainte. Shalom